Vasile Trifan, omul care provoacă înaltul

Are 27 de ani, iubeşte muntele şi senzaţia pe care o trăieşte când se află la câteva sute de metri deasupra lui, plutind la capătul unor corzi care ţin întinsă o bucată de pânză.

Îşi explică pasiunea pentru parapantă printr-un citat din Leonardo Da Vinci: „Odată ce ai gustat plăcerea zborului, înttodeauna vei păşi pe pământ cu ochii îndreptaţi către cer, acolo unde ai fost şi unde întodeauna vei dori să te întorci”.

A început parapantismul în urmă cu 10 ani, în Cheile Turzii. Autodidact, fără profesori sau instructori. A ajuns să fie el instructor, după ce a înfiinţat un ONG (SkyFly Cluj-Napoca), prin intermediul căruia curioşii au posibilitatea să încerce şi ei acest sport. La vârsta pe care o are se numără printre cei mai tineri instructori din ţară.

„O fac doar din plăcere şi dăruire, momentan, pentru că nu se câştigă din asta. Mai există o singură şcoală de zbor în Cluj, «Aspar», la Dezmir, cu care colaborez din când în când. Am deschis anul trecut în septembrie. Lumea e interesată, fiind un sport nou, dar reţinută deoarece asociază asta cu extremul, chiar dacă este un sport de agrement care poate fi practicat atât de către cei tineri cât şi de cei bătrâni”, spune Trifan, amintind că anul acesta a avut elev de aproape 60 de ani.

Este, de câţiva ani buni, angajat al Serviciului de Salvamont Cluj, şi îşi consideră pasiunea faţă de parapantism ca fiind o continuare firească a dragostei pentru alpinism.

Nu practică, însă, sportul pentru a câştiga trofee. „Zbor din plăcere. Mă duc la competiţii mai mult să fiu împreună cu oameni care împărtăşesc aceleaşi sentimente faţă de zbor”, se destăinuie tânărul. Printre cele mai importante reuşite ale sale este participarea, în urmă cu un an, alături de veteranul Toma Coconea, la cea mai titrată competiţie de parapantă din lume: X-Alps Adventure Race.

Cei doi români au format una dintre cele 30 de echipe din întreaga lume care s-au avântat într-o cursă de peste 800 de kilometri de la Salzburg la Monaco împotriva vântului.

„O astfel de cursă ar fi fost firească să se desfăşoare de la Monaco la Salzburg, direcţie pe care am fi avut vântul din spate. Pe traseul stabilit de organizatori, însă, provocarea a fost cu atât mai mare cu cât să zbori împotriva curenţilor nu e cel mai uşor lucru. Dacă povestea s-ar fi derulat invers, de la Monaco la Salzburg, totul ar fi durat nu mai mult de 5 zile”, îşi aduce aminte Trifan.

Premiile oferite la competiţiile de parapantism sunt, în general, mai mici decât investiţiile participanţilor. Însă Trifan spune că cei care participă o fac nu pentru premii cât pentru satisfacţia de a-ţi depăşi limitele şi a simţi adrenalina. „Senzaţia de a fi în aer nu poate fi explicată în cuvinte. Trebuie trăită, sunt momentele în care trăieşti clipa şi nimic, dar nimic altceva nu mai contează”, conchide el.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cea mai lungă distanţă parcursă cu parapanta?
Cele mai lungi zboruri le-am avut în Italia, unde relieful şi condiţiile meteo mi-au permis să zbor şase ore fără întrerupere, undeva la 100 de kilometri, în linie aeriană. E puţin, când te gândeşti că recordul mondial este de peste 500 de kilometri.

Care sunt cele mai bune locuri pentru parapantism în apropierea Clujului?
În zona noastră cel mai bine se zboară la Rimetea (circa 60 km de Cluj), în Cheile Turzii (aproximativ 40 de kilometru de Cluj), dar asta e o zonă mai tehnică. În rest, e plină ţara de locuri de zbor, doar să ai o pantă pe soare, vânt de faţă, o parapantă şi puţină experienţă.

Ce nu-i place: Că nu există susţinere financiară care să permită mai multor oameni să guste aceste plăceri. „Nu îmi place că se vorbeşte despre aceste sporturi doar când se întâmplă accidente, nu vorbeşte nimeni că în fiecare weekend ne întâlnim zeci de piloţi, zburăm împreună, ne bucurăm de natură şi viaţă, făra nici un accident sau incident”, mai spune parapantistul.