VOCEA ARDEALULUI: 2020, un an nu foarte îndepărtat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De obicei, toate marile realizări de pe la noi se fac cu heirupul, gâfâind şi asudând chiar înainte ca arbitrul să fluiere finalul.

Clujul şi-a propus anul trecut un ţel ambiţios: obţinerea statutului de Capitală Culturală Europeană (CCE) în anul 2020. În acest scop, s-a creat o asociaţie care să gestioneze întreaga strategie şi care adună sub aceeaşi umbrelă cam toată suflarea interesată de chestiune. Sunt în fază avansată de proiectare două mari obiective fără de care e greu de conceput o CCE: o sală polivalentă şi un centru cultural multifuncţional, care au finanţarea asigurată.

De asemenea, edilii au făcut gesturi fără precedent de diplomaţie publică, printre acestea numărându-se şi prezenţa - ponosită dar, orişicât, în premieră - a oraşului la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin.

Nu aş fi scris despre toate acestea, dacă nu aş fi fost mirat de consecvenţa cu care se fac paşi spre această nominalizare cu 10 ani înainte de vreme. Nu sunt obişnuit cu aşa ceva. De obicei, toate marile realizări de pe la noi se fac cu heirupul, gâfâind şi asudând chiar înainte ca arbitrul să fluiere finalul.

Sincer, nu cred că Clujul va obţine nominalizarea din 2020. În primul rând pentru că precedenta CCE din România, Sibiul, provenind din acelaşi spaţiu transilvan, are prea multe trăsături comune cu Clujul. Apoi, pentru că principalele contracandidate, Timişoara şi Iaşiul, beneficiază de o poziţie geografică apropiată de graniţele previzibile ale UE în 2020, fiind astfel platforme mult mai bune pentru „propaganda" comunitară. Totuşi, într-o ţară în care proiectele pe termen lung sunt ca şi inexistente, exemplul Clujului mi se pare tonifiant. În definitiv, cine ar fi crezut că micuţul Qatar va obţine organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022? 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite