VOCEA ARDEALULUI: Avem un şmecher, cum procedăm?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şmecherilor, dormiţi liniştiţi, poliţia veghează pentru voi!

Tânărul Paul Grigore Damşa nu era decât alt proprietar de maşină tare din Cluj-Napoca, până zilele trecute, când şi-a parcat nonşalant Audiul pe trotuarul din faţa centrului comercial „Sora” din buricul Clujului. A intrat, şi-a luat un pachet de ţigări, a urcat înapoi în maşină, a rulat câţiva zeci de metri pe trotuar, printre pietoni, iar apoi a întors pe interzis. Isprava i-a adus cele 15 minute de „glorie” - în acest caz cu ghilimele - pe care i le-a hărăzit Andy Warhol şi câteva zeci de comentarii pe www.adevarul.ro, pro şi contra, pentru că, da, au fost şi comentarii pro!

În fine, tânărul în cauză nu este decât încă un caz de proastă-creştere. Mai interesant este cum a reacţionat molcoma poliţie rutieră clujeană în acest caz. De fapt, cum nu a reacţionat, în prima fază, pentru că alarma a sunat de la Bucureşti, de la minister, de unde s-a cerut identificarea „şmecherului”.

Într-o răbufnire de competenţă, poliţiştii l-au găsit rapid pe şofer, pe care l-au adus la sediu în cătuşe (asta îmi aduce aminte de Mel Gibson, care, într-o comedie, a scos pistolul la un pieton ce trecuse strada aiurea). La identificarea „şmecherului”, poliţia a apelat inclusiv la reporterul „Adevărul de Seară”. Nimic neobişnuit până aici, doar că, la sediul poliţiei rutiere, un inspector pe nume Dan Crişan i-a reproşat ziaristului că „a provocat scandal” publicând imagini şi înregistrarea video cu „şmecherul”. La aşa atitudine de poliţist, şmecherilor, dormiţi liniştiţi, poliţia veghează pentru voi!

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite