VIDEO Roboţi inteligenţi de la Cluj: unul vorbeşte şi sortează gunoiul, celălalt zboară şi spală geamurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robotul EcoSorter este creaţia a patru studenţi clujeni
Robotul EcoSorter este creaţia a patru studenţi clujeni

Studenţi de la Facultatea de Matematică şi Informatică au făcut senzaţie azi, în holul FESGA, cu roboţii lor care sortează gunoaie şi spală geamuri. Maşinăria care sortează gunoaiele şi vorbeşte, spre deliciul celor care au asistat la demonstraţii.

Rodul muncii de două luni a mai multor studenţi de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul UBB s-au văzut azi, în holul FSEGA. Aceştia şi-au prezentat roboţii, materialele pe care le-au folosit la construirea lor, dar şi cum se folosesc maşinăriile.. Ei au făcut şi demonstraţii de cum funcţionează aceşti roboţi, moment mult aşteptat de toţi cei prezenţi.

Vorbeşte. Robotul vorbeşte

Primul robot a fost realizat de echipa numită EcoSorter - care e, de fapt, şi numele robotului. Creatorii acestuia sunt studenţii Ovidiu Pârvu, Rareş Dragomir, Barnabas Szekely, Krisztian Szabo. Maşinăria şi vorbeşte în timp ce distinge diferitele materiale şi le pune în pubele corespunzătoare pe care le are în dotare.

Studenţii ce l-au creat au explicat şi sistemul după care funcţionează: „scopul robotului EcoSorter este de a căuta obiecte în interiorul unui perimetru. Îndată ce identifică un obiect, el va analiza conturul obiectului şi în baza acestei analize va determina categoria din care face parte obiectul - plastic sau metal. Apoi, EcoSorter îl va prinde, îl va ridica şi depozita în containerul corespunzător. El va repeta această acţiune la nesfârşit".

Roboţi inteligenţi de la Cluj

Click pe poze pentru a vedea imagini de la demonstraţii

Tinerii susţin utilitatea roboţelului - „Considerând că majoritatea firmelor de salubrizare colectează plasticul şi metalul în acelaşi container, avem convingerea că acest robot este util, necesar şi poate face diferenţa pentru viitorul imaginat de fiecare dintre noi".

Spală geamurile la înălţime

Al doilea robot prezentat azi, la FSEGA, de Ziua Roboţilor Inteligenţi, este SkyWasher. El se ridică de la sol, poate zbura şi spală geamurile la înălţime. Cei ce l-au făcut sunt tinerii Andra Dîncu, Bogdan Melinescu, Vlad Cristea şi Dorin Danciu. Echipa lor poartă acelaşi nume ca şi robotul.

Studenţii şi-au argumentat demersul: „Existând constant nevoia de a curăţa componentele de sticlă ale clădirilor este nevoie de o soluţie mobilă care să acţioneze în zonele greu accesibile şi aflate la mare altitudine. Astfel ia naştere SkyWasher, o platformă capabilă să se deplaseze în zbor şi oferă un modul dedicat curăţării şi spălării geamurilor".

Citeşte şi:
Invenţiile studenţilor ieşeni: Roboţi de spionaj, de trimis pe Marte şi de înlocuit muncitorii FOTO

Roboţelul zburător e dotat cu un giroscop, accelerometru, senzori de distanţă, două camere video, e capabil să execute mişcări foarte fine în spaţii restrânse.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite