VIDEO Protest clujean cu simpatizanți Roșia Montană și parodie după ”Gaudeamus igitur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii au protestat împotriva distrugerii democrației în Piața Unirii
Clujenii au protestat împotriva distrugerii democrației în Piața Unirii

Aproape 200 de oameni au ieșit și joi seara, 5 iulie, să protesteze, în centrul Clujului, împotriva a tot ce s-a întâmplat în ultimele zile în țară. La protest au venit și simpatizanți ai mișcării Roșia Montană.

Clujenii au ieșit și joi,5 iulie, să protesteze în Piața Unirii împotriva "distrugerii democrației și a statului de drept", după cum spun chiar ei într-un flyer: "Ultimele două luni au consemnat un atac fărăprecedent la adresa democrației și a statului de drept. Este evident că noua putere nu a înțeles nimic nici din greșelile predecesorilor la guvernare, nici din mesajul transmis de protestele din ianuarie 2012. (...) Este un protest al societății civile, nu al vreunei mișcări politice și ne delimităm de acestea".

Clujenii au protestat împotriva distrugerii democrației în Piața Unirii

Imagini de la protestul clujenilor

Față de serile precedente, acum s-au alăturat protestului simpatizanți ai Roșiei Montane care au venit îmbrăcați în negru și au fluturat steaguri negre spunând că spunând că au dorit să arate astfel că sunt în doliu după ”moartea” democrației. 

"Cei de la Roșia Montana sunt în doliu după moartea democrației. Cu toții criticăm modul în care actuala putere atacă statul de drept și instituțiile sale. Nu susținem niciun partid politic și toți vrem demisia Guvernului", spune Ștefania, unul dintre protestatari, cea care a obținut autorizația de la Primăria Cluj-Napoca până pe 8 iulie.

Clujenii au protestat împotriva distrugerii democrației în Piața Unirii

Alte imagini de la protestul clujean

S-au scandat lozinci precum: "Cine fură azi un doctorat, mâine fură un stat", "Toți, o apă ș-un pământ, nu vă țineți de cuvânt", "Ponta plagiator e doar Băse junior", "Antonescu dormi ușor, cînd te scoli ești dictator".

Gaudeamus Plagiatur

Un grup de protestatari, printre care și membri PDL, au cântat un "Gaudeamus igitur" adaptat la plagiatul premierului Vicro Ponta: "Gaudeamus plagiatur/Doctoratus copy-paste/Gaudeamus plagiatur/Doctoratus copy-paste/Xerox canon copiatore/La Rahova în dormitore/Dos anos ad profesorem/Dos anos ad profesorem" (prima strofă din acest "Gaudeamus").

Protestatarii vor reveni și vineri, 6 iulie, în Piața Unirii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite