VIDEO Noaptea Muzeelor la Cluj: gladiatori, securişti, mămăliga cu brânză, ţuică şi proiecţii de filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenament cu gladiatori, o vizită în balconul Palatului Banffy, jocuri strategice de pe vremea romanilor, proiecţii de filme, mămăligă cu brânză şi slănină, acestea sunt doar câteva dintre atracţiile cu care sunt momiţi clujenii sâmbătă, 19 mai, la Noaptea Muzeelor.

Pentru noaptea de sâmbătă, „Noaptea Muzeelor", instituţiile de cultură din Cluj au pregătit, fiecare în parte, numeroase manifestări menite de a atrage atenţia publicului. Anul acesta, la Cluj evenimentul a ajuns la a opta ediţie şi a fost lansat în acelaşi timp cu cel din Bucureşti. Participă 14 muzee din judeţ care au pregătit evenimente care de care mai interesante.

Poveştile ascunse ale unor obiecte din muzeele clujene, promovate de francezi

Ca şi la ediţia anterioară, în Cluj-Napoca participă instituţii care s-au alăturat de mai multă vreme Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR) - Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (cu o expoziţie temporară în Turnul Croitorilor şi cu Colecţia de Istorie a Farmaciei), Muzeele UBB (Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Muzeul Zoologic şi Vivariul), dar şi Centrul Cultural Petre Ţuţea şi, în premieră, ONG-ul Asociaţia „Virtus Antiqua". Acestora li se adaugă Muzeul de Istorie Turda, Muzeul "Octavian Goga" Ciucea, Muzeul Municipal Dej şi, din nou, în premieră, Galeria Frezia Dej.

Evenimentele de sâmbătă, pe muzee, sunt:

Muzeul de Artă Cluj-Napoca  - „O noapte în balconul Palatului Bánffy", unde, de-a a lungul istoriei, din acest balcon, recent restaurat cu sprijinul ambasadei SUA la Bucureşti, s-au adresat clujenilor diferite personalităţi politicee (program: 20.00 - 01.00).

Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul să viziteze, între orele 16.00-01.00, expoziţia permanentă şi expoziţiile temporare LEGO - Decenii de istorie şi Ziua Amintirii - Holocaustul romilor. Programul mai conţine şi o proiecţie de filme documentare cu tematică etno-antropologică (despre olărit la Târgu-Lăpuş, vrăjitorie, junii Braşovului, practicile culinare ect), realizate de către absolvenţii Facultăţii de Teatru şi Film din Cluj-Napoca.

image

Click pe poze pentru a vedea imagini din muzeele judeţului Cluj

În curte se va desfăşura, sâmbătă, 19 mai (între orele 12.00-00.00), şi duminică, 20 mai (între orele 10.00 şi 17.00), un Târg Bio de Vin, Ţuică şi Bucate. Pe teresa muzeului se va servi sâmbătă tochitură cu mămăliguţă şi mămăligă cu strujele (în straturi cu brânză şi slănină) şi va mai avea loc şi un recital pe viu de muzică populară transilvăneană.

Ca şi în 2011, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei prezintă o nouă expoziţie la Bastionul Croitorilor intitulată „Principatul şi principii transilvăneni în colecţia de acuarele a MNIT". Programul de vizitare este 20.00 - 01.00, ca şi la Colecţia de Istorie a Farmaciei.

Muzeul de Mineralogie al UBB inaugurează expoziţia temporară „Curcubeul mineral", care poate fi vizitată între orele 18.00 - 23.00. „140 de ani de tradiţie în învăţământul universitar geologic-mineralogic din Cluj" este tema expoziţiei de documente pregătite de Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie (program: 18.00 - 23.00). 

Vivariul prezintă, între orele 10.00 - 23.00,  „Viperele din România" (expoziţie foto cu ample explicaţii, inclusiv despre muşcătura de viperă şi primul ajutor).

Muzeul Zoologic prezintă animalele de la cea mai simplă structură la cea mai complexă şi, în special cu ocazia Nopţii Muzeelor, expoziţia temporară „Păsări din Bucovina" (program: 12.00-01.00).

Centrul Cultural Petre Ţuţea propune evenimentul „Ordinul Basarabilor - străjer de noapte în Bastionul Croitorilor" (21.00 - 04.00).

La Muzeul de Istorie Turda se poate vizita expoziţia permanentă (17.00-01.00), dar sunt organizate şi alte evenimente cu ocazia Nopţii Muzeelor: „Lecţia" de Eugen Ionesco - trupa de teatru „Vector in Fabula" de la Şcoala Teodor Murăşanu (ora 17.00) şi concert de muzică clasică „Four Seasons" (ora 20.30). Proiecţia de filme documentare „Vânătorul de securişti" şi „Execuţia" debutează la ora 22.00.

Muzeul "Octavian Goga" Ciucea poate fi vizitat între orele 19.00-24.00.

La Muzeul Municipal Dej - evenimentele se succed într-un ritm alert: la ora 19.30 este deschiderea oficială, 30 minute mai târziu urmează vernisajul expoziţiei de grafică (artişti: Maria Brudaşca, Adina Bogăţean, Paul Bucovesan şi Flaviu Moldovan), apoi la ora 21.00 este programat vernisajul expoziţiei de pictură „Capodopere ale artei belgiene" (reproduceri) şi, între 22.00-24.00, are loc proiecţia de filme realizate de studenţii Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca şi MAD Production Cluj-Napoca.

„Descoperă gladiatorul din tine!"

Asociaţia „Virtus Antiqua" îi aşteaptă pe împătimiţii de istorie la o seară de jocuri antice la Noaptea Muzeelor.  De la ora 20.00 şi până la miezul nopţii, sediul asociaţiei se va transforma într-o veritabilă scenă de luptă desprinsă din arenele romane. Gladiatori, patricieni, legionari, centurioni şi daci vor „prinde viaţă" şi le vor arăta clujenilor ce jocuri practicau strămoşii lor - „Duodecim scripta", strămoşul jocului de table şi „Rota", varianta antică a jocului „moara".

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite