VIDEO Antrenorul U Cluj, Cristi Dulca, ales ambasadorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Dulca (stânga) alături de PS Vasile Someşanul (centru) şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu (dreapta)
Cristi Dulca (stânga) alături de PS Vasile Someşanul (centru) şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu (dreapta)

Antrenorul U Cluj, Cristi Dulca, care a învins cancerul, a fost azi, 13 august, la Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca, unde a declarat că va ajuta cum va putea mai bine.

„Am avut probleme oncologice pe care le-am depăşit. Cu greu, dar le-am depăşit. Vreau să dau o mână de ajutor şi prin imaginea mea şi prin cunoştinţele mele. Îmi doresc să fiu alături de acest centru. Sunt fericit că am fost ales ambasador al acestui proiect", a afirmat Cristi Dulca, antrenor U Cluj.

Acesta a mai spus că se va întâlni cu oamenii care vor fi internaţi la „Sf. Nectarie" şi va vorbi cu ei pentru că ştie cât e greu să porţi pe umeri o astfel de boală. Dacă se vor primit toate avizele, Centrul va fi inaugurat pe 9 noiembrie, chiar când este sărbătorit Sfântul al cărui nume îl poartă instituţia.

„Sportul este şi va rămâne un liant foarte puternic în orice comunitate", a afirmat PS Vasile Someşanul.

Au fost investiţi 3,5 milioane de lei şi mai sunt necesari 600.000 de lei. Pentru ca lucrările să fie finalizate la timp, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului organizează o campanie de strângere de fonduri şi îi roagă pe cei binevoitori să doneze doi euro printr-un SMS la numărul 8840 sau printr-un apel la 0900 900 680.

La Centru vor fi angajat un personal medical specializat, medici şi asistente, dar şi voluntari cu pregătire sanitară.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite