(VIDEO) Tramvaiul lui Moş Crăciun circulă începând de astăzi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moșul se va plimba vineri prin Oradea
Moșul se va plimba vineri prin Oradea

Copiii de la Grădiniţa UBB au fost primii care s-au bucurat, anul acesta, de un drum cu tramvaiul lui Moş Crăciun din Cluj-Napoca. Acesta circulă pe direcţia Mănăştur - Piaţa Gării pe durata sărbătorilor de iarnă.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO -  Copiii l-au găsit pe Moş Nicolae în autobuzele din Sibiu (GALERIE FOTO)

Treizeci de micuţi, însoţiţi de educatoare au călătorit vreme de aproape o oră, astăzi, cu prima cursă a tramvaiului lui Moş Crăciun. Drumul a început la ora 10.00 din statia de lângă Teatrului Maghiar. "Piticii" au fost însoţiţi pe întreaga durată a călătoriei de către Moş, care le-a oferit cadouri. Au cântat colinde şi au avut ocazia să vorbească cu cel care an de an le aduce cadouri.Tramvaiul va circula până în 26 decembrie.

"Pentru copii această călătorie a fost o aventură. Mulţi dintre ei nu au mai călătorit cu tramvaiul şi au fost surpinşi pentru că s-au întâlnit cu Moşul, care le-a dat cadouri şi a povestit cu ei", a spus educatoarea Anamaria Tanţău, care împreună cu colega ei Ilinca Stoian i-au însoţit pe copii în călătoria lor.

Tramvaiul este vopsit în totalitate în roşu şi este decorat cu beculeţe colorate şi cetină de brad. Înăuntru se aud colinde, iar vatmanul este imbracat şi el în costumul roşu cu alb al lui Moş Crăciun.

Tramvaiul circulă zilnic, până pe 26 decembrie, pe traseul Mănăştur - Piaţa Gării între orele 12 şi 17.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite