Cluj: VIDEO Tinerii care sfidează gravitaţia (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: VIDEO Tinerii care sfidează gravitaţia (GALERIE FOTO)
Cluj: VIDEO Tinerii care sfidează gravitaţia (GALERIE FOTO)

Sar peste cap, escaladează ziduri şi folosesc orice element de mobilier urban pentru acrobaţiile lor. Nu sunt cascadori şi nici gimnaşti profesionişti, sunt tineri care practică Parkour. În Cluj-Napoca, aproximativ zece traceur-i practică acest sport de aproape trei ani. GALERIE FOTO

În Cluj-Napoca, aproximativ zece traceuri practică acest sport de aproape trei ani. Ceea ce i-a adus împreună au fost nişte filmuleţe cu Parkour văzute  pe YouTube. Băieţii au luat legătura unul cu altul pe net, s-au întâlnit, iar acum au ajuns să formeze o comunitate.

Deşi filosofia Parkour-ului este una singură, fiecare dintre ei are o viziune proprie asupra acestui sport. Pentru traceur-ul Gabriel Galgoczy, în vârstă de 20 de ani, Parkour-ul „este ceva mai mult decât un simplu sport, este o artă şi un mod de exprimare”. Pe de altă parte, Andrei Tompa, de 18 ani, vede acest sport „ca pe o pasiune, care mă motivează să fac din ce în ce mai multe şi mai bine.”

Unul dintre cele mai puternice sentimente ale acestui sport sunt acelea de libertate şi cel de eliberare din viaţa cotidiană. Acest aspect l-a atras şi pe Andrei Matyas, un alt traceur în vârstă de 19 ani: „la început m-a atras libertatea la acest sport, lipsa de reguli întâlnite în alte sporturi practicate.”

Tânărul Bogdan Avram, de 18 ani, practică acest sport şi cu gândul de a salva pe cineva: “în caz de incendiu, de exemplu, datorită Parkour-ului pot ajunge la persoanele în nevoie şi să le ajut.”

Parkour-ul ca şi comunitate

Cei aproximativ 10 clujeni care practică Parkour, cunosc foarte bine filosofia acestui sport. De aceea caută să se bazeze mai mult pe ideea de comunitate. Acest lucru presupune munca în echipă, susţinere reciprocă, ajutor reciproc şi modestie între aceştia. „Alt lucru care-mi place la acest sport este faptul că te învaţă umilinţa şi modestia, datorită faptului că nu există competiţie.

Ne ajutăm unul pe celălalt, iar atunci când unul dintre noi evoluează, evoluează şi ceilalţi”, spune Sergiu Zorger. Atitudinea lor faţă de persoanele care îşi doresc să intre în această comunitate este una cât se poate de deschisă.

Ei insistă să atragă atenţia celor care doresc să se apuce de acest sport: „vreau să le spun celor care îşi doresc să facă Parkour, să ne caute şi să vină să îi ajutăm pentru că singuri nu ştiu ce anume au de făcut şi riscă să se rănească singuri şi am auzit de foarte multe cazuri de acest gen.”

Oamenii sunt reticenţi

image

Din cauza faptului că este un sport prea puţin cunoscut, oamenii sunt reticienţi faţă de cei care îl practică. „Oamenii nu respectă antrenamentul nostru. Se întâmplă adesea ca oamenii să strige la noi că stricăm gardurile, dar ei nu înţeleg că nu asta este intenţia noastră, nu înteleg că daca stricăm ceva, ne afectează şi pe noi pentru că rămânem fără locuri în care putem practica”, explică unul dintre tinerii traceur-i.

Un alt de obstacol de acest fel îl reprezintă pentru băieţi poliţia. În astfel de situaţii, conform băieţilor, problema este aceea că „niciodată nu vom putea explica poliţiei ce înseamnă Parkour-ul în două minute”.



Ce este parkourul?

Parkour-ul este o disciplină al cărui scop costă în deplasearea cât mai eficientă dintr-un punct A, într-un punct B, evitând orice fel de obstacol, folosid doar mijloacele propriului corp. Conceptul de Parkour începe să se formeze în jurul anilor `50 odată cu apariţia metodei naturale de educaţie fizică şi morală a lui Georges Hébert.

image



Puţin mai târziu, noul concept începe să prindă forme datorită lui David Belle, care a preluat şi a adaptat metoda naturală, transformând-o într-o adevărată artă. Prin intermediul documentarelor “Jump London” şi “Jump Britain” s-a ajuns şi la popularizarea disciplinei.

Astfel s-au dezvoltat şi alte ramuri bazate pe latura fizică a Parkour-ului, percum Freerun-ul şi 3run-ul. Diferenţa principală între Parkour şi Freerun implică nişte elemente de acrobaţie în plus.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite