Cluj: VIDEO Descindere la Cluj într-o acţiune fără precedent (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La operaţiune au participat brigăzile antitero, jandarmii şi procurorii DIICOT. Trupele speciale au percheziţionat un depozit şi sediul unei firme ce se ocupă cu vânzarea şi închirierea utilajelor.

Citeşte şi:
EXCLUSIV / Razie la o firmă de demolări din cartierul Iris (GALERIE FOTO/VIDEO)

Galerii foto:
Descindere la o firmă care închiriază utilaje
Razie printre utilaje


Video:
Descinderea trupelor speciale la depozitul de utilaje din Cluj-Napoca
Trupele speciale au reţinut trei persoane

Acţiunea amplă, demarată în această dimineaţă de DIICOT în cinci judeţe, pentru destructurarea unei importante reţele de crimă organizată, vizează traficul cu utilaje furate din străinătate.

În activitate sunt implicate Batalionul Antiterorist şi Acţiuni Speciale, Batalionul Special de Intervenţie şi Detaşamentul Special de Protecţie şi Intervenţie (DSPI), alături de fosta unitate Acvila şi 200 de jandarmi de la Gruparea Mobilă din Cluj.

Cercetări la o firmă din Cluj

La descinderile din Cluj-Napoca, razia a vizat iniţial un depozit din cartierul Iris. Trupele speciale au controlat documentele societăţii comerciale BS Group Demolation, de la punctul de lucru din cartierul Iris, care se ocupă de vânzarea şi închirierea utilajelor şi au verificat toate utilajele aflate în incinta societăţii, în curtea căreia erau depozitate mai multe excavatoare.

Percheziţiile în ceea ce priveşte BS Group au continua şi la sediul firmei. Trei persoane au fost ridicate şi mai multe documente confiscate de către procurori din birourile societăţii comerciale.

Reprezentanţii firmei BS Group au refuzat să facă orice fel de comentarii pe marginea descinderilor efectuate de autorităţi.
Firma verificată are sediul social în localitatea ilfoveană Otopeni şi un punct de lucru la Cluj-Napoca. Conform descrierii de pe site-ul oficial al firmei, obiectul principal de activitate îl reprezintă demolarea construcţiilor civile şi industriale, lucrările terasiere, de ecologizare, lucrările în carieră, vânzarea şi închirierea de utilaje.

Conform unor surse din cadrul organelor de anchetă, în această după-masă vor fi efectuate percheziţii şi la sediul unei alte firme care închiriază utilaje.

Descinderea în cele cinci judeţe a început azi noapte



Vezi aici operaţiunea desfăşurată de procurorii DIICOT în fiecare judeţ în parte:

Baia Mare: VIDEO Operaţiune de amploare a ofiţerilor DIICOT  VEZI GALERIE FOTO

Râmnicu Vâlcea: Descinderi ale DIICOT la o firmă bănuită de legături cu reţeaua de traficanţi de utilaje din Maramureş (EXCLUSIV)
Arad: Ofiţerii de la Crimă organizată caută excavatoare şi tractoare furate din Italia şi Franţa
Timişoara: Procurorii DIICOT fac percheziţii la o firmă care vinde camioane şi maşini luxoase(UPDATE GALERIE FOTO). Pentru imagini cu maşinile de lux comercializate de firma verificată la Timişoara, CLICK AICI

Utilaje transportate pe timp de noapte

image

Potrivit DIICOT, gruparea infracţională este specializată în sustrageri de utilaje de construcţii din străinătate, mai multe persoane fiind cercetate pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi constituire a unui grup de criminalitate organizată.

În acest dosar, joi dimineaţă s-au efectuat, simultan, 50 de percheziţii în localitatea Borşa, judeţul Maramureş, şi alte 11 percheziţii la adrese din judeţele Arad, Timiş, Cluj şi Constanţa.

Investigaţiile în acest caz au fost începute de procurorii DIICOT din luna martie, când autorităile judiciare din Belgia şi Franţa au sesizat autorităţile române în legătură cu existenţa unei grupări infracţionale care sustrăgea repetat, de pe teritoriul acestor state, utilaje de mare forţă (excavatoare, macarale, buldozere) folosite în construcţiile de drumuri şi imobile.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite