Cluj: VIDEO Bătălie prin foc şi sabie în cel de-al treilea război daco-roman (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: VIDEO Bătălie prin foc şi sabie în cel de-al treilea război daco-roman (GALERIE FOTO)
Cluj: VIDEO Bătălie prin foc şi sabie în cel de-al treilea război daco-roman (GALERIE FOTO)

Romanii s-au războit din nou cu dacii, după aproape două mii de ani. De această dată, bătălia s-a dat în faţa a peste trei sute de clujeni, dornici să urmărească un spectacol pe viaţă şi pe moarte. FOTOGALERIE

Membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna au reconstituit, îmbrăcaţi în costume civile sau de luptă, câteva momente din viaţa strămoşilor noştri, dacii şi romanii, de acum peste 2.000 de ani, spre deliciul publicului, care s-a strâns în număr mare pe platoul din faţa complexului Expo Transilvania din Cluj-Napoca.

Soldaţii romani nu au avut o misiune deloc uşoară, pentru că un asemenea costum cântăreşte aproape 20 de kilograme. „Nu e deloc comod să porţi un asemenea costum, de aceea noi avem ataşaţi pe umeri nişte bureţi“, a declarat legionarul Caius, pe numele lui real Paul Boar, unul din manifestanţi.

De asemenea, în cadrul unor ateliere, publicul spectator a putut mânui arcul şi săgeata, sabia dacă sau cea romană, aruncătorul de săgeţi, suliţa sau chiar să încalece caii războinicilor.

Romanii au câştigat şi al treilea război daco-roman

Cele două tabere s-au războit cu săbii, suliţe şi arcuri cu săgeţi mai bine de o oră, organizând un adevărat spectacol în faţa celor prezenţi. Lupta a început după ce un dac a vrut să treacă "graniţa", în tabăra romanilor, aceştia ucigându-l fără să ezite. A urmat apoi confruntarea dintre cele două armate, de cele mai multe ori dacii reuşind să-i încurce pe romanii bine înarmaţi.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/dacii.flv iurl=/editor_files/Image/romaniii.jpg wmurl=/editor_files/Image/adev_tv.jpg width=300 height=220 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false



În cele din urmă, armata "blindată" a reuşit să străpungă tabăra dacilor, cucerindu-le cetatea improvizată şi luându-le ostatice nevestele.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite