Unul dintre directorii miliardarului Donald Trump vorbeşte despre criză la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump
Donald Trump

Asociaţia Hotelierilor Clujeni organizează o masă rotundă la care invitat special va fi Bernd Lembcke, vicepreşedinte executiv al Trump Organization, principala companie deţinută de miliardarul Donald Trump. Acesta va vorbi pe tema: „Management pentru succes pe timp de criză – Puterea brandului“

Evenimentul va avea loc miercuri, 6 iunie, la Restaurantul Bricks & Social Club, de pe strada Horea numărul 2. Între orele 15.00 – 18.00 va avea loc masa rotundă, iar între orele 18.00 – 19.00 invitaţii vor putea socializa.
„Managing for Success in Time of Crisis – The power of the brand“ (Management pentru succes pe timp de criză – Puterea brandului) este tema abordată de Bernd Lembcke, iar un alt invitat, Pepe Petrina, preşedintele Strategic Management Advisers, va vorbi despre “Strategii de Îmbunătăţire a Profitabilităţii Restaurantului – Metode de analiză a meniului”.

Taxa de participare la eveniment este de 220 lei. Studenţii  beneficiază de reducere, taxa fiind de 100 de lei. Participanţii la eveniment vor avea ocazia să socializeze, într-un cadru restrâns, cu unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Donald Trump şi să afle mai multe detalii despre subiecte de maxim interes pentru dezvoltarea unei afaceri din domeniul HORECA în actualul context economic şi social.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite