Universitățile reclamă impasul financiar în care se află pentru că nu au primit finanţările UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Vlaicu, noul rector al UTCN
Aurel Vlaicu, noul rector al UTCN

Rectorii a 12 universități care au trimis, în vară, un memoriu atât președintelui, premierului, cât și ministerelor Educației și Muncii atrag atenția asupra situației deja alarmante. Rectorul UTCN Aurel Vlaicu este cel care, într-un comunicat, subliniază, încă o dată, gravitatea problemei.

Aurel Vlaicu, rectorul celei mai mari universități tehnice din Transilvania, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, trage un semnal de alarmă legat de situația mai mult decât îngrijorătoare a proiectelor finanțate prin POSDRU, care nu mai pot fi susținute.

El afirmă că, din luna august, majoritatea universităților semnatare ale acelui memoriu au ajuns într-o situaţie limită: nu numai că nu mai pot susține financiar proiectele implementate prin POSDRU, dar întreaga activitate din universitate este grav afectată de lipsa de fonduri din venituri proprii și, la unele universități, de creditele bancare cantractate pentru acest scop. Este de reamintit faptul că autorităţile au încurajat iniţierea acestor proiecte europene.

Redăm mai jos, în întregime, punctual de vedere al rectorului clujean:

"În 9 iulie a acestui an, cincisprezece dintre cele mai importante universităţi din România, dintre care 6 din grupul de top de 12 universităţi de cercetare avansată şi educaţie, au înaintat un memoriu Preşedinţiei României, conducerilor celor două camere ale Parlamentului României, Primului Ministru, Ministerelor Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv celorlalte foruri de conducere şi decizie la nivel naţional, în care solicitau rezolvarea urgentă a blocajului generat prin luarea unor decizii abuzive de către autorităţile contractante ale proiectelor finanţate din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane" 2007 - 2013 (POSDRU).

În acest memoriu se preciza că proiectele contractate de universităţi, dintre care marea majoritate sunt implementate sub coordonarea Organismul Intermediar POSDRU din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (OIPOSDRU MECTS), înregistrează întârzieri la rambursare de multe luni (chiar şi un an), contrar clauzelor contractuale care prevăd un maximum de 45 de zile.

Suspendarea verificărilor cererilor de rambursare, aplicată fără respectarea prevederilor legale în materie şi ajungând la perioade de peste 150 zile faţă de maximum 5 zile cât este legal, continuată cu nerespectarea termenelor contractuale de verificare şi decontare, genereaza un grav blocaj financiar şi tehnic.

Între altele, o consecinţă majoră este blocarea fluxului de numerar, ceea ce a determinat necesitatea unor împrumuturi bancare substanţiale, generatoare de dobânzi împovărătoare. Universităţile care au contractat un mare numar de proiecte POSDRU, conform recomandărilor făcute de către autorităţi, au ajuns într-o situaţie financiară dificilă din această cauză.

În plus, prin instrucțiunea 61 emisă de AMPOSDRU, toate proiectele din România, deci şi cele derulate prin universităţi, primesc în mod artificial gradul de risc C (cel mai mic este A), astfel încât s-a ajuns la redepunerea documentaţiilor de rambursare deja înaintate sau chiar aprobate, rezultand noi întârzieri majore.
Exemple de domenii acoperite de proiectele POSDRU din universităţi, care au ajuns în impas financiar: studii doctorale pentru promoţiile înmatriculate în 2009 şi 2010; proiecte pentru cercetatori postdoctorali, dintre care mulţi au fost readuşi, cu aceasta ocazie, în Romania; programe de educaţie continuă care se referă la priorităţi strategice ale Uniunii Europene.

Numai pentru grupul celor 15 universităţi semnatare ale memoriului, suma totală neîncasată din rambursări este de 182 milioane lei (peste 40 milioane Euro) dar, la nivelul tuturor universităţilor participante la proiecte finanţate din fonduri structurale, suma neîncasată este mult
mai mare. Valoarea Cererilor de Rambursare depuse şi neîncasate de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca totalizează aproximativ 28 milioane lei.

În consecinţă, începând cu luna august 2012, majoritatea universităților semnatare au ajuns într-o situaţie limită: nu numai că nu mai pot susține financiar proiectele implementate prin POSDRU, dar întreaga activitate din universitate este grav afectată de lipsa de fonduri din venituri proprii și, la unele universități, de creditele bancare cantractate pentru acest scop. Este de reamintit faptul că autorităţile române au încurajat iniţierea acestor proiecte POSDRU.

Până la momentul actual, universităţile semnatare ale memoriului nu au primit decât răspunsuri formale de la Ministerul Afacerilor Europene și de la Secretariatul Guvernului", se arată în comunicatul remis de rectorul UTCN Aurel Vlaicu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite