Universitatea lui Einstein caută studenţi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii pot alege sa studieze la universităţi din Europa
Tinerii pot alege sa studieze la universităţi din Europa

În cadrul primului târg de educaţie de acest nivel din ţara noastră, şcolile europene de top vor recruta tineri clujeni. Delegaţi ai celor mai renumite universităţi vin la  Hotel Opera Plaza, pe 23 februarie, pentru a sta la dispoziţia elevilor şi studenţilor clujeni care îşi doresc să înveţe în Europa. 

Universităţi de top din Elveţia, Danemarca, Spania, Germania, Marea Britanie, Italia, Franţa şi Finlanda îşi vor trimite reprezentanţii la Cluj-Napoca, în 23 februarie, pentru a participa la Târgului European de Educaţie (European Education Fair), organizat pentru prima dată în ţara noastră. În cadrul evenimentului, delegaţii celor mai reputate universităţi şi şcoli din Europa se vor întâlni cu tinerii români tentaţi să-şi continue studiile superioare în străinătate.

Universităţi din opt ţări europene

„În cadrul Târgului European de Educaţie vor fi prezenţi delegaţi ai universităţilor din opt ţări europene. Vizitatorii târgului vor putea discuta cu reprezentanţii acestora direct şi chiar pot aplica la programele de studii. Ne-am organizat în aşa fel încât în cadrul evenimentului să nu fie standuri. Se va sta la mese”, ne-a spus Olga Cojocaru, purtătorul de cuvânt al evenimentului organizat de Internaţional Educaţion Center Romania.

Târgul, de anvergură europeană, va avea loc în 23 februarie la Hotel Opera Plaza din Cluj-Napoca. Înainte cu două zile, acesta va fi organizat la Bucureşti, în 20 şi 21 februarie. Potrivit organizatorilor, evenimentul este adresat atât studenţilor, cât şi elevilor români. „În cadrul evenimentului vor fi organizate şi workshop-uri, de către reprezentanţii universităţilor europene”, a mai spus Cojocaru. „Pentru vizitatorii acestui târg pregătim prezentări conexe şi ateliere interactive în cadrul cărora studenţii români şi reprezentanţii universităţilor europene vor avea ocazia să examineze împreună posibilităţi şi modalităţi de colaborare”, a conchis aceasta. Atracţia principală vor fi, însă, programele de studii gratuite, dar şi cele de burse de studiu.

Se fac înscrieri

Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac pe site-ul evenimentului. Conform organizatorilor, târgul se deschide la ora 10.00, urmând a se închide la ora 17.00.

Nume precum Cambridge şi Université de Paris

Organizatorii au anunţat că la eveniment vor participa unele din cele mai renumite universităţi din cele opt ţări. Printre acestea se numără şi Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich, cunoscută şi ca universitatea lui Einstein, potrivit Olgăi Cojocaru. Reprezentanţii târgului nu au putut oferi, însă, mai multe nume de universităţi care îşi vor face simţită prezenţa la Cluj, din motive contractuale. „Împreună cu universităţile  s-a stabilit ca numele să nu fie făcute publice până în momentul organizării târgului”, ne-a spus Cojocaru.

Neoficial, la eveniment ar putea participa delegaţi ai unor universităţi de cel mai înalt rang, printre care Cambridge din Anglia sau Université de Paris.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite