Universitatea Cluj învinge Dinamo cu 4-3!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a încasat iar o căruţă de goluri. De data aceasta însă a mâncat şi bătaie chiar în "Groapă", două dintre golurile nou-promovatei "U" Cluj fiind marcate de ex-dinamovistul Claudiu Niculescu.

Declaraţii după meci:

Ioan Andone:  „Eu sunt vinovat şi nu caut scuze. Când iei opt goluri cu nou-promovate, nu ştiu ce-o să facem când vom juca cu Steaua sau CFR Cluj”.

Claudiu Niculescu: "Nu m-am putut bucura prea mult, după anii petrecuţi aici şi în faţa suporterilor care mi-au scandat numele şi le mulţumesc pentru acest lucru. Nu a fost o revanşă, am dovedit că sunt profesionist. A fost o săptămînă foarte agitată pentru mine. Îmi pare rău pentru foştii mei colegi, dar sunt convins că vor lua titlul în acest sezon".

Garbiel Torje: "Am marcat trei, dar nu a fost de ajuns. Un rezultat greu, trebuie să trecem peste el, pentru că ne vom gândi la el nu vom face nimic în continuare. Trebuie să ne remediem problemele din apărare cât mai repede, pentru că altfel nu vom face faţă. Mă bucur pentru Niculescu, dar ne-a făcut o mare supărare azi. A venit la noi, ne-a pupat şi a plâns în vestiar".

Meciul s-a încheiat

min. 90 S-au dictat trei minute de de prelungire

min. 87 Matache boxează  o centrare a lui Torje, dar Dinamo continuă să atace. Efortul echipei este răsplătit de N Doye care reduce din scor cu o torpilă de la peste 25 de metri, 3-4

min. 83 Torje şi Boştină se ciocnesc şi jocul este întrerupt

min. 78 Dinamo nu reuşeşte să mai ajungă la fel de uşor în preajma porţii lui Matache

min. 75 Pasă genială a lui Dănciulescu pentru Liviu Ganea, însă golgheterul lui Dinamo nu e atent

min. 70 Dănciulescu e blocat în momentul şutului. Din cornerul rezultat, Dinamo a construit un nou atac, însă Adrian Cristea trimite aiurea

min. 68 N'Doye trage puternic de la distanţă, dar Matache e la post

min. 66 Adrian Cristea trage peste poartă. Dănciulescu îi ia locul lui Marius Niculae, care iese de pe teren cu tot cu banderolă şi o aruncă pe jos!!!

min. 63 Cl. Niculescu marchează din nou. Gluma se îngroaşă, 2-4

min. 60 Ploaie de cornere la poarta lui Matache. Centrează Torje, iar N'Doye reia slab în braţele lui Matache

min. 55 Adrian Cristea iroseşte o ocazie bună, mingea trimisă de el trecând milimetric pe lângă poarta lui Matache

min. 49 Lemnaru trece pe lângă majorarea scorului, nereuşind să lovească mingea cu capul din 6m

min. 46 A început repriza secundă

min. 45 Torje centrează periculos, obţine un corner dar Matache e la post. Pauză în Ştefan cel Mare.

min. 41 Meci nebun în "Groapă" cu cinci goluri în mai puţin de 20 de minute. Dinamo nu se grăbeşte şi atacă poarta lui Matache, Torje încercându-şi norocul cu un şut de la distanţă

min. 37 Delgado aduce din nou pe "U" în avantaj, după o gafă în lanţ a defensivei dinamoviste, 2-3

min.33 Lemnaru face şah-mat apărarea dinamovistă şi egalează, 2-2

min. 30 Dinamo a revenit repede în meci, surprinzându-i pe ardeleni. "Câinii roşii" continuă asediul la poarta lui Matache, golul al treilea plutind în aer

min. 26 Torje aduce pe Dinamo în avantaj, 2-1

min. 22 Dinamo egalează rapid prin Adrian Cristea cu un şut spectaculos de la  25 de metri, 1-1

min. 18 !Lemnaru scoate o lovitură liberă în apropierea careului dinamovist. Claudiu Niculescu bate extraordinar şi marchează în poarta lui Dinamo. Nu s-a bucurat la gol şi a primit aplauzele galeriei dinamoviste, 0-1

min. 15 Torje centrează periculos, dar Dănuţ Munteanu e pe fază şi linişteşte atacul dinamovist

min. 12 Dinamo construieşte cu răbdare, însă nu reuşeşte nicio fază periculoasă la poarta lui Matache

min. 7 Andrei Cristea e din nou rezervă la Dinamo, plecarea lui în Bundesliga fiind mai mult decât sigură. Matache îl împinge pe Liviu Ganea în careu, dar arbitrul nu acordă penalty

min. 4 Matache acordă un corner iar Garat vede primul cartonaş galben al meciului

min. 1 A început meciul

Echipele de start:

Dinamo: Naumovski - Scarlatache, L. Goian, Garat, Bazzi - Torje, D. Kone, N'Doye, Ad. Cristea - L. Ganea, M. Niculae
Rezerve: Curcă, C. Munteanu, Alexe, Dănciulescu, An. Cristea, Helder, Homei

U Cluj: Matache - Buhuş, D. Munteanu, Cvirik, Mendy - Delgado, V. Gheorghe, Balde, Boştină - Cl. Niculescu, Lemnaru
Rezerve: Boşneag, Acosta, Ad. Ionescu, Voican, Unguruşan, Tobă, Izvoranu

Dinamoviştii au marcat 28 de goluri în meciurile disputate în Liga 1 şi Europa League în acest sezon.

"U" Cluj a reuşit doar şase goluri în Liga I, tot atâtea câte a marcat  Dinamo în deplasarea de la Târgu Mureş.  În defensivă însă, clujenii stau mai bine.

Ei au încasat şapte goluri, în vreme ce Dinamo a primit zece.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite