Universitatea îl ţine la uşă pe Sorin Apostu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Apostu a fost eliberat, dar nu are voie să părăsească ţara (foto: adevarul)
Sorin Apostu a fost eliberat, dar nu are voie să părăsească ţara (foto: adevarul)

Cererea de revenire la catedră a fostului primar al Clujului nu a fost încă aprobată de conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.

Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, eliberat vinerea trecută de Înalta Curte de Justiţie după aproape un an de arest preventiv pentru corupţie, aşteaptă să primească undă verde din partea conducerii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) ca să se poată întoarce la catedră. Apostu a adresat o cerere conducerii USAMV prin care îşi anunţă, în scris, intenţia de a preda din nou. „Începând cu data de 01.10.2012 a cerut revenirea la catedră, cerere care este depusă spre aprobare. Faptele penale pentru care este învinuit nu restricționează din punct de vedere legal continuarea activității de cadru didactic", susţine purtătorul de cuvânt al instituţiei, lectorul Cristina Pocol.

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a ajuns la locuința sa din Cluj-Napoca

Acelaşi lector mai spune că instanța nu a comunicat USAMV niciun act procedural legal prin care să înștiințeze universitatea despre situația juridică ori despre eventualele restricții pe care le-ar avea legat de revenirea la catedră. În consecință, profesor Sorin Apostu își va continua activitatea în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor", susţine purtătorul de cuvânt al instituţiei, lectorul Cristina Pocol.

Sorin Apostu a stat în închisoare 322 de zile

În arest şi în concediu fără plată

Conducerea USAMV mai arată că, potrivit Legii Educaţiei, profesorul Sorin Apostu poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an universitar cu aprobarea conducerii universității. Apostu a depus o astfel de cerere care i-a fost aprobată şi care a expirat la 30 septembrie 2012. Fostul edil este cadru didactic titular la USAMV de peste 10 ani. Înainte să fie arestat avea cursuri la zi şi preda cursuri de Microbiologia Produselor Alimentare, respectiv Controlul Calităţii Produselor Alimentare.

VIDEO Sorin Apostu a părăsit peniteciarul din Târgu-Mureș. Socrii acestuia au ajuns la locuința sa din Cluj

Scump la vedere

În primele zile după eliberare, fostul primar Sorin Apostu a ieşit foarte puţin din casă. După ce vineri noaptea a ajuns în locuinţa sa din Cluj-Napoca, sâmbătă dimineaţa a fost vizitat de oamenii legii care i-au înmânat o citaţie prin care acesta este obligat să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat și să nu intre în legătură cu martorii din proces. Citația face parte dintr-o procedură legală normală în cazul în care eliberatul din arest se află sub control judiciar.

Primarul din Cluj, Sorin Apostu, a fost reţinut pentru mită de o sută de mii de euro

Sâmbătă după-amiaza, Apostu a ieşit la o plimbare împreună cu soţia sa, Monica, şi cu fiul lor. Luni dimineaţa, fostul primar a fost văzut lângă Piaţa Hermes, în apropierea secţiei 3 de Poliţie. Tot luni, la casa acestuia s-au prezentat doi angajaţi de la Serviciul de Paşapoarte, care au venit să-i ridice paşaportul, procedură standard pentru cei aflaţi sub control judiciar, dar nu au găsit pe nimeni acasă.

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a ajuns la locuința sa din Cluj-Napoca

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, cererea de eliberare depusă de fostul primar al Clujului Sorin Apostu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

În 28 august, Curtea de Apel Târgu Mureş, care judecă procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca este acuzat de fapte de corupţie, respinsese ca fiind nefondată cererea de eliberare depusă de avocaţii acestuia, decizia fiind atacată cu recurs.

Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Târgu Mureş, în urma deciziei instanţei supreme, la ieşire Apostu refuzând să facă declaraţii.

Sorin Apostu a fost aşteptat timp de câteva ore, în faţa penitenciarului, de două maşini cu numere de Cluj, într-una dintre acestea aflându-se membri ai familei.

Fostul primar a ieşit pe poarta penitenciarului în jurul orei 21.25, spunându-le jurnaliştilor că nu are nimic de comentat, după care a urcat în maşina în care se aflau membrii familiei.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie la Registratura Primăriei.
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite