Un tânăr defavorizat din Cluj, dat afară din centrul unde era îngrijit. Conducerea căminului contestă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Rosza susţine că a fost lăsat de izbelişte pe drumuri, după ce a fost pus să semneze un act care atestă faptul că el vrea să părăsească centrul. În replică, asistenţii sociali spun că băiatul a avut intenţia să plece.

Doarme la prieteni sau pe unde apucă, deoarece din vară nu s-a mai putut întoarce la casa de tip familial „Amicii“ din Huedin, unde era cazat, din cauza situaţiei sociale şi financiare în care se află. Băiatului i-a murit tatăl, iar mama sa e paralizată, spune Alexandru Rosza. „Îmi pare bine că am avut până acum unde să pun capul să dorm“, a adăugat acesta.

Tânărul susţine că fără motiv a fost obligat să părăsească centrul. Mai mult decât atât, acesta a primit o sumă de bani după moartea tatălui său, dar care nu a intrat în posesia sa, ci a rămas în cadrul centrului în care era cazat şi îngrijit. „Cred că motivul pentru care mi-au spus că nu mai am loc acolo ţine de bani. Le-am tot cerut banii şi nu mi i-au dat. Nici după ce am fost dat afară în vară nu i-am primit. Le-am spus să mi-i dea, deoarece nu mai aveam nici cu ce să mă îmbrac“, ne-a spus Alexandru.

Tânărul şi-a amintit că nici pe perioada şederii nu primea bani pentru a se întreţine. „Nu mă ajutau la centru, am lucrat ca să-mi iau haine“, ne-a povestit el.

Se contrazic pe semnătură

Băiatul, care s-a născut în Câmpia Turzii, unde a şi locuit câţiva ani, urmează cursurile Grupului Şcolar „Samus“ din Cluj-Napoca, unde tocmai şi-a luat atestatul care-i permite să profeseze ca bucătar. „Tot ce vreau e să mă pot susţine singur şi să am cu ce plăti o chirie în care să mă mut. Mi-am găsit o slujbă la Iulius Mall“, a adăugat acesta. Conform legii, el fiind înscris la o şcoală, poate rămâne într-un centru de îngrijire până la vârsta de 25 de ani.

Nicoleta Molnar, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, instituţie căreia îi este subordonată casa de tip familial „Amicii“, susţine că băiatul a semnat pe propria răspundere declaraţia prin care cere să părăsească centrul. „Ne-am interesat de ce s-a întâmplat acolo şi vă pot asigura că băiatul a semnat personal, el a cerut să plece“, a spus aceasta.

Ea a dat asigurări că tânărul îşi va primi şi banii, circa 2.000 de lei. „Banii i-a primit o parte, iar mâine se va întâlni coordonatoarea casei familiale (Gergely Eniko, n.r.) cu el, pentru a-i da şi restul“, a spus Molnar.

În replică, tânărul susţine că reprezentanţii instituţiei au aflat de faptul că el s-a adresat presei, altfel nu ar fi primit banii curând. „Fix azi m-a sunat directoarea centrului şi mi-a zis să ne vedem mâine să îmi dea banii“, a completat Alexandru.

„Tot ce vreau e să mă pot susţine singur şi să am cu ce plăti o chirie“ - Alexandru Rosza

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite