Jorge Costa a dat şah Rapidului cu un singur român în primul unsprezece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jorge Costa, portughezul de pe banca CFR-ului, a trimis pe teren, din primul minut al derby-ului cu Rapid, nu mai puţin de zece jucători străini. Singurul român dintre titulari a fost veteranul Cristian Panin.

Singurul fotbalist autohton care a avut onoarea să intre printre titulari a fost Panin. Românii par a fi pe cale de „dispariţie" în trupa din Gruia. De altfel, şi la cele trei modificări care s-au efectuat pe durata meciului, a intrat un singur jucător cu buletin de România: Gabi Mureşan. Patru portughezi (Beto, Cadu, N. Diogo, Camora), patru brazilieni (R. Garcia, Ronny, Bastos, Weldon), plus un argentinian (Peralta) şi un senegalez (Sougou) au fost „ardelenii" născuţi peste tot în lume.

Chiar dacă pare un scenariu trist pentru „recolta" de fotbalişti din ţară, tactica clujenilor a dat roade, întrucât formaţia lui Costa a plecat neînvinsă din Giuleşti. Ceea ce a şi fost obiectivul CFR-ului. „Am jucat la egal pentru că Rapidul e o echipă bună, care se bate la titlu. Au revenit şi pe terenul lor, unde e foarte greu să câştigi", a spus căpitanul Cadu. În schimb, Răzvan Lucescu a fost nemulţumit de remiza cu legiunea străină de la Cluj.

„Am fi meritat să câştigăm. Poate şi pentru că am avut ocazia din minutul 88, când Grigore a ratat singur cu portarul. La singura greşeală pe care am făcut-o, cei de la CFR au marcat. Finalul ne-a aparţinut în totalitate şi am avut şi acea ocazie imensă", s-a plâns Lucescu jr. „Cred că suntem două echipe bune şi vom avea un cuvânt greu de spus în acest campionat", a concluzionat preşedintele Clujului, Iuliu Mureşan.

"Păcat că am fost egalaţi din cauza unei greşeli individuale la golul lor! Ne-au lipsit Herea şi Alexa, ambii suspendaţi. Cu ei pe teren, ar fi fost altceva."
George Copos
finanţator Rapid

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite