Stiri din Cluj-Napoca

Povestea clujeanului care a descoperit tratamentul cu afine pentru diabet

27 decembrie 2009, 11:31 |  Autor: Radu Neag | 

Cuvinte cheie: leac diabet, adevarul, cluj, diavit,

Roman Morar

Roman Morar

 

Cercetătorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a descoperit, în 1994, Eridiaromul, un concentrat de fructe de afin, care mai târziu avea să ajute mii de persoane care suferă de diabet.

În premieră, studiile doctorului Roman Morar au fost preluate în lucrarea cercetătorilor francezi Léon Aucoin şi Tristan Prideux, a căror carte despre diabet, „Handbook of Type 1 Diabetes Mellitus: Etiology, Diagnosis, and Treatment” (Ghidul Diabetului de tip 1 – Etiologie, Diagnoză şi Tratament-nr) va fi publicată pe plan internaţional în prima parte a anului următor. Lucrarea, care tratează cauzele diabetului, dar şi diverse tratamente, poate fi achiziţionată momentan doar de pe internet, de pe site-ul uneia din cele mai mari edituri de ştiinţă, Nova Publishers.

Totul a pornit de la purcei

Roman Morar a produs, în 1982, Eridiaromul, un medicament din fructe de afin, destinat medicinii veterinare. Cu ajutorul acestuia putea fi tratată diareea la animale, dar şi la oameni. „Am descoperit asta când lucram la o fermă din Bonţida. Am aflat că două sute de purcei pe zi mor din cauza diareei şi mi-am amintit că acasă am o damigeană cu suc de afine. Le-am dat purceilor cu o seringă să bea şi incredibil, nu au mai făcut diaree”, îşi aminteşte doctorul. Practic, astfel a început totul. Morar a perfecţionat metoda de administrare, transformând licoarea în tablete.

În 1994, Eridiaromul a fost avizat şi în medicina umană. Doctorul a rămas surprins când a observat că acesta acţionează şi la nivelul pancreasului, în cazul bolnavilor de diabet. „Tratam multe persoane cu diaree şi multe îmi scriau înapoi despre cum le-a scăzut insulina. În 2001 am îmbolnăvit mai multe animale şi le-am tratat cu Eridiarom pentru a demonstra că pancreasul se reface şi, practic, diabetul devine o boală remediabilă”, ne-a spus doctorul, care a descoperit, în tot acest timp, efecte hipoglicemiante ale afinelor.

Îmbunătăţit cu cătină


Roman Morar, cel care a organizat şi primul laborator fitoterapeutic veterinar din ţară, în urmă cu 23 de ani, a continuat cercetările în privinţa diabetului, iar în 2005 a creat un nou produs, Diavit. Acesta are o cantitate mai mare de extract de afine şi este îmbunătăţit cu antioxidanţi şi microminerale din cătină.

Despre Diavit se spune că este leacul la diabet.

Medicamentul scade valorile glicemiei şi stimulează procesul regenerativ al pancreasului, care este afectat de diabet.
Mii de persoane îl cumpără din farmacii, unde se găseşte ca supliment alimentar. Mulţi pacienţi care nu îl mai găsesc în farmacii apelează la doctorul Morar, care le oferă şi o listă cu ce au voie să mănânce şi ce nu. De exemplu, diabeticilor le este recomandat să nu consume margarină, grăsimi, bomboane, gumă de mestecat, brânză topită, conserve şi mezeluri, ci doar alimente naturale.

Carte de vizită Roman Morar

Roman Morar este profesor universitar din anul 1992, având publicate 26 de cărţi didactice, 9 îndrumătoare de lucrări practice şi peste 200 de lucrări ştiinţifice. Este autorul şi coautorul a 9 brevete de invenţie, printre care se numără Eridiaromul şi Diavitul.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole