Un jucător din naţionala Estoniei a semnat cu U-Mobitelco Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
U Mobitelco Cluj
U Mobitelco Cluj

Componentul naţionalei Estoniei, Reinar Hallik, a semnat un contract valabil pe un an cu U-Mobitelco Cluj, urmând să se prezinte la pregătiri abia după ce reprezentativa ţării sale va încheia preliminariile CE din 2013.

Hallik joacă pe posturile 4-5, are 2.08 metri înălţime şi 28 de ani, el fiind caracterizat astfel de preşedintele executiv al clubului clujean, Mircea Cristescu: "Reinar Hallik este un jucător mobil, care poate juca atât pe poziţia 4, cât şi 5. El vine dintr-o şcoală de baschet bună, dar din păcate nu va veni la Cluj de la începutul pregătirii. Va sosi, ca şi Silvăşan şi Baciu, jucătorii noştri aflaţi la echipa naţională, după preliminariile Europenelor din 2013, el fiind selecţionat în reprezentativa Estoniei", potrivit Mediafax.

Reinar Halli a jucat ultima dată în ţara natală, la BC Rakvere Tarvas, cu care a ajuns până în semifinalele sezonului trecut. În carieră, a mai trecut pe la BC Hotronic, Audentes, Tallin Kalev, Tarvas (toate în Estonia), la Sallen (Suedia), la Lappeenrannan NMKY (Finlanda) şi la Avignon (Franţa).
În carieră, Hallik a fost finalist în Cupa şi Liga Estoniei (2004 şi, respectiv, 2010) şi a jucat în finala Cupei Ligii Baltice (2012), dar şi în Eurocup şi Cupa Ligii Baltice.

Cu naţionala ţării sale va juca în preliminariile CE din 2013 în grupa A, cu Serbia, Israel, Slovacia, Muntenegru şi Islanda, primul meci fiind programat în 15 august, împotriva Slovaciei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite