Un clujean cu capitalismul în sânge: bărbatul care n-a mai lucrat la stat de jumătate de secol

Vasile Szasz (73 de ani) are capitalismul în sânge. I l-au transmis bunicii şi părinţii, care au fost membri ai Uniunii Industriaşilor din Cluj din perioada interbelică. Bărbatul n-a mai lucrat la stat de la sfârşitul anilor ’60 când a devenit liber întreprinzător, pentru a se putea întreţine.

Până în 1969, Vasile Szasz a lucrat ca strungar în fier la „Unirea“, fabrică ce producea, la vremea respectivă, războaie de ţesut şi maşini de filat. Pentru că nu putea lucra în tura de noapte, din cauza că medicii au descoperit că inima sa are doar trei camere şi trei valve, în loc de câte patru, conducerea a vrut să-l pensioneze de boală. Dar nu a acceptat. În ciuda scutirii medicale pe care o avea pentru a nu lucra în trei schimburi, conducerea fabricii l-a obligat să vină în tura de noapte. „Atunci am plecat din fabrică şi nu m-am mai întors. M-am apucat de muncă la domiciliu. Făceam obiecte din mase plastice, pentru «Cooperativa Deservirea» Turda“, povesteşte clujeanul. Câştiga între 1.200 şi 1.400 de lei lunar. Era o sumă frumuşică pentru acele vremuri.

Controlat zilnic dacă lucrează

A făcut trei ani de muncă la domiciliu. Însă nu a fost lăsat în pace nici de foştii angajatori, nici de autorităţi. „O cunoştinţă m-a avertizat că un inspector de la CASCO, unde plăteam eu contribuţiile sociale, este pus să mă urmărească dacă lucrez“, povesteşte bătrânul. Venea zilnic acasă la el. Era urmărit şi de cei de la „Unirea“, după ce nu s-a mai dus la fabrică. „De trei ori pe săptămână eram chemat de şeful Securităţii pe întreprindere. Nu m-am dus. De patru ori mi-au trimis hârtie acasă“, spune Szasz.

„Îi deranja că nu aparţineam nici de partid. N-am fost nici pionier, nici UTC-ist, nici membru de partid, deşi am fost îndemnat de şefii mei, ca să put fi avansat în funcţie“, îşi aduce aminte clujeanul. După ce a făcut, timp de doi ani, jucării din plastic şi suporturi de ţigări, în al treilea an, Vasile Szasz şi-a depus cererea pentru obţinerea autorizaţiei de liber întreprinzător. Urma să facă rame pentru tablouri şi oglinzi. „Am umblat un an de zile după autorizaţie, dar în final am obţinut-o“, mai spune bătrânul. A lucrat la rame până în 1987, când a fost convins să facă rame într-o întreprindere de stat.

„Chiar de stat, că am stat opt luni degeaba. Nu am făcut nimic, că nu m-au lăsat. Când le-am zis că ar fi bine să facem rame din lemn de tei, în loc de răşinoase au zis: «cine e şi afaceristul ăsta?» “, îşi aduce aminte Szasz.

La stat se stătea

Aşa că, după opt luni de „muncă socialistă“, şi-a depus hârtia de lichidare şi şi-a cerut cartea muncă înapoi. „Am continuat să lucrez acasă. M-am apucat să restaurez mobilă şi rame. Între timp, a venit revoluţia“, mai spune Szasz.

La numai câteva săptămâni dupa evenimentele din decembrie 1989, în 9 ianuarie 1990, la sediul Clubului Libertatea din Cluj-Napoca, 20 de oameni înfiinţau Asociaţia Profesională Liberă a Micilor Meseriaşi Cluj. Majoritatea fondatorilor erau persoane care îşi păstraseră statutul de întreprinzători privaţi şi în perioada comunismului: croitori, cofetari, acvarişti, pantofari, instalatori, crescători de păsări, rămari sau comercianţi mandatari. Printre membrii fondatori se afla şi Vasile Szasz. În 14 ianuarie 1990 acesta a depus cerere pentru o nouă autorizaţie de liber întreprinzăto, devenind astfel unul din primii capitalişti cu acte în regulă ai României post-decembriste.

Nemulţumiri de întreprinzător privat

Clujeanul spune că ar fi trebuit diferenţiat statutul patronilor de cel al meseriaşilor, încă de la început. „Nu e totuna să fii comerciant sau să produci ceva. Dar la bancă, dacă vrei un împrumut, eşti tratat la fel, deşi comerciantul învârte doar mărfurile şi banii, iar producătorul are alte provocări“, spune Vasile Szasz. Acesta este de părere că statul ar trebui să înjumătăţească dările pe care firmele din România trebuie să le plătească şi să facă un control mai sever. „Astfel, totul ar merge mai bine“, conchide meşterul.

Socialismul nu l-a învins, capitalismul, da

După autorizarea ca liber întreprinzător în noul regim, Szasz s-a gândit să îşi cumpere propriul său imobil, pentru a-şi putea deschide atelierul mult dorit. Zis şi făcut: a cumpărat o casă pe actuala strada Corneliu Coposu, unde şi-a deschis firma „Rame calitate“. Avea, la un moment dat, când mergea treaba bine, 28 de angajaţi. Făcea rame de tablouri, de oglinzi, restaurări, ba chiar picioare de mese.

Datorie de infarct

Pe vremea când afacerile îi înfloreau, clujeanul a făcut contracte şi cu o firmă din Italia, pentru care realiza picioare de mese. Însă italienii nu s-au ţinut de cuvânt şi nu i-au plătit marfa livrată. „Atunci am făcut infarct. Aveam 28 de angajaţi de plătit. Nu mă puteam juca. Tot veneau la mine cu hârtia să-mi fac testamentul“, îşi aduce aminte afaceristul. Însă aceasta nu a fost ultima lovitură a sorţii pentru unul dintre cei mai vechi capitalişti ai oraşului. În 1996, când mai avea de plătit ultima rată pentru imobilul cumpărat, în care funcţiona atelierul, proprietarul l-a vândut altcuiva. „Da, orice este posibil la noi în ţară. Au venit şi ne-au evacuat pur şi simplu. Au încărcat totul în 11 camioane de câte cinci tone. Au luat tot, utilaje de tâmplărie şi le-au depus undeva, într-un sat“, povesteşte cu amărăciune bătrânul.

Vasile Szasz spune că nu şi-a mai recuperat niciodată bunurile şi că a renunţat de tot la firmă şi la visul de a fi patron. Acum s-a retras din activitate şi trăieşte dintr-o pensie de 500 de lei, dar nu refuză nicio comandă pe care o primeşte.