Un clujean, în Cartea Recordurilor cu peste 22.000 de scrisori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Lavrincic a primit, zilele trecute, un certificat de la Guinness World Records în care se arăta că este omul ce a primit cele mai multe scrisori. Sălăjean de origine, Gabriel a făcut facultatea, s-a căsătorit şi are domiciliul la Cluj-Napoca.

Gabriel Lavrincic (35 de ani) este deţinătorul a 4 milioane de scrisori, însă numai 22.018 au fost luate în considerare de Guinness World Records, întrucât acestea sunt întregi, curate, timbrate şi ştampilate conform criteriilor cerute pentru recordul mondial. Bărbatul şi-a început colecţia de la vârsta de 11 ani, după o tabără petrecută în fosta Uniune Sovietică. „Cele 22.018 scrisori le-am primit în proporţie de 99,9% de la copii din Federaţia Rusă”, povesteşte colecţionarul.

El spune că după prima tabără a primit zeci de scrisori pe care le-a citit şi a răspuns la ele. O parte dintre scrisorile trimise de el au aparut într-o revistă pentru copii foarte populară atunci. Aşa a ajuns ca adresa lui, publicată deasemenea în revistă, să fie cunoscută de mii de copii din Federaţia Rusă, dintre care foarte mulţi au început să-i scrie.

A învăţat zece limbi


Gabriel spune că această pasiune l-a ajutat practic să înveţe nu mai puţin de zece limbi şi să cunoască diferite culturi. Odată cu scrisorile, bărbatul a primit şi a trimis vederi, cărţi, hărţi, monede, timbre, bancnote şi reviste, reuşind astfel să cunoască alte culturi şi locuri.

„Cinci ani din copilărie mi i-am petrecut citind şi scriind scrisori zi de zi. Tot la 2-3 zile primeam câte o tură de 50-60 de scrisori, pe care nu numai că le-am citit, dar m-am şi simţit responsabil să le răspund. Astfel am reuşit să închei strânse prietenii şi să-mi deschid orizontul şi spre alte culturi şi limbi. Acum, în afară de limba română şi cea maghiară vorbesc încă zece limbi, iar asta datorită prietenilor pe care i-am făcut prin corespondnţă. Bunicul meu, Petru Juca, a fost cel care întotdeauna m-a încurajat să-mi păstrez bunul obicei de a scrie, iar eu voi face la fel cu copiii mei”, mai povesteşte Gabriel.

Va amenaja primul Muzeu al scrisorilor din lume

În ceea ce priveşte destinaţia colecţiei, Gabriel Lavrincic spune că în viitor va amenaja un muzeu unic în lume, respectiv Muzeul Scrisorilor, unde va expune nu doar corespondenţele primite de-a lungul anilor, dar şi cadourile primite prin acele scrisori: cărţi, hărţi, timbre, reviste, ziare, monede şi bancnote. Muzeul va fi amenajat la Marca, judeţul Sălaj, locul unde ţine scrisorile. Acestea se află depozitate în casa părintească, într-o cameră.

Clujean cu lucrul în Satu Mare

Gabriel Lavrincic s-a născut în localitatea Marca din Sălaj. A făcut facultatea la Cluj-Napoca, s-a căsătorit şi şi-a stabilit aici domiciliul. Cea mai mare parte a timpului o petrece, acum, în Satu Mare, unde este director de export la o fabrică de mobiă. El are aici o locuinţă de serviciu şi face naveta la Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite