Un TIR s-a aprins pe Autostrada Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este primul incendiu petrecut pe A3, de la inaugurarea din decembrie 2009/ Foto Arhiva
Este primul incendiu petrecut pe A3, de la inaugurarea din decembrie 2009/ Foto Arhiva

Un TIR a fost pe punctul de a fi mistuit de flăcări, în timp ce circula pe Autostrada Transilvania, după ce o roată a maşinii a luat foc, în urma unei explozii. Până la sosirea echipajelor de Pompieri, şoferul autotrenului a reuşit să stingă flăcările cu ajutorul extinctorului.

Un incendiu a izbucnit, cu puţin timp în urmă, pe Autostrada Transilvania, la kilometrul 11, în apropiere de sensul giratoriu de la Turda. Potrivit lui Sorin Precup, purtător de cuvânt al Serviciului de POliţie Rutieră Cluj, incendiul a fost provocat de explozia roţii din partea stângă-spate a remorcii unui TIR care circula  dinspre Gilău înspre Turda.

Imediat, şoferul a oprit pe banda de rezervă şi a intervenit, reuşind să stingă flăcările cu ajutorul extinctorului, până la sosirea echipajelor de Pompieri. Focul a ajuns până la palul melaminat transportat în remorcă, însă a ars mocnit, fără să provoace mari pagube. "Circulaţia se desfăşoară fără probleme în acest moment, pe A3", a declarat Sorin Precup.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite