Cluj: Mureşan îşi laudă echipa, dar critică UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Mureşan îşi laudă echipa, dar critică UEFA
Cluj: Mureşan îşi laudă echipa, dar critică UEFA

Pentru prima dată după mult timp, Iuliu Mureşan a lăudat prestaţia echipei, care şi-a creat o sumedenie de ocazii de gol. De laude nu a fost „ferit” nici antrenorul Toni Conceicao

Victoria obţinută aseară de CFR în faţa danezilor de la FC Copenhaga l-a entuziasmat pe preşedintele Iuliu Mureşan. Totuşi, a spus că nu acesta este nivelul maxim la care aşteaptă să joace elevii lui Conceicao. Deşi echipa a avut cel puţin cinci ocazii clare de gol şi încă o reuşită a lui Ciprian Deac, nevalidată de niciunul dintre cei cinci arbitri ai întâlnirii, preşedintele celor din Gruia, nu este mulţumit.

Bucuros de rezultatul echipelor româneşti în Europa, acesta a dezvăluit că primul gol al întâlnirii a venit după o schemă de joc, îndelung lucrată la antrenamente: „Sunt fericit, am jucat bine, am marcat trei goluri, dar numai două au fost validate. A mai fost şi un penalty la Traore, nevăzut de nimeni. Din punctul meu de vedere, experimentul UEFA, cu cinci arbitri, este un eşec total. Culio a dat gol după o schemă lucrată la antrenamente, iar Traore a marcat din nou un gol superb. Felicit jucătorii şi pe antrenor, care s-au dăruit exemplar astăzi. Totuşi, CFR nu arată încă precum echipa pe care mi-o doresc”, a spus acesta.

Regrete pentru Steaua şi Bergodi

Deşi a lăudat prestaţiile celorlalte trei echipe româneşti angrenate în Europa League, Steaua, Dinamo şi FC Timişoara, Mureşan nu a ezitat să-şi exprime mirarea pentru demiterea lui Bergodi. Fostul antrenor de la Cluj a fost mazilit de Gigi Becali, după o remiză pe teren prorpiu: „Punctul Stelei este bun, la fel şi victoria surprinzătoare a lui Dinamo şi egalul Timişoarei. Îmi pare rău pentru Steaua şi Bergodi, m-am mirat foarte tare când am văzut că a fost demis”, a spus acesta. Următorul joc pentru CFR Cluj este programat duminică, în campionat, când la Cluj vine liderul FC Braşov.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite