Cluj: UBB va avea 14.000 de „boboci” în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: UBB va avea 14.000 de „boboci” în acest an
Cluj: UBB va avea 14.000 de „boboci” în acest an

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) va avea anul acesta peste 14.000 de boboci, numărul studenţilor care vor studia la universitatea clujeană fiind aproximat de rectorul Andrei Marga la 51.000 de studenţi, după sesiunea de admitere din luna septembrie.

Sesiunea de admitere de toamnă, care are loc între 7 şi 16 septembrie, mai are disponibile 416 locuri bugetate, dintre care 64 sunt la Facultatea de Fizică şi 61 la Facultatea de Sociologie.

La masterat, există 11.000 de locuri, dintre care peste 2.400 sunt bugetate, iar la doctorat există 300 de locuri bugetate.

„Dacă inovezi, exişti”


Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Andrei Marga, a spus astăzi că anul universitar ce va începe peste mai bine de o lună se va baza pe trecerea la inovaţie şi accentuarea profilului tehnologic pentru fructificarea cercetărilor. „Dacă 2008 şi 2009 s-au bazat pe schimbare, este timpul să trecem la inovaţie”, a spus Andrei Marga, care a inaugurat săptămâna trecută Institutul de Tehnologie al UBB.

Andrei Marga a vorbit despre cele patru noi specializări din acest an, studii religioase, studiile urbane, marketing social şi publicitate, dar şi despre unele specializări la care s-a renunţat sau intenţionează să se renunţe, cum ar fi fizica medical sau antropologie.


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite