Tunde Markos a mutat Oserul în cafenea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă e marţi, e talcioc la Insomnia. Târgul de vechituri pus la cale de Tunde Markos, co-proprietară a cafenelei, a fost inaugurat săptămâna trecută.

Îşi petrece aproape toate după-amiezile la Insomnia. Nu doar pentru că e co-proprietară, ci şi pentru că-i face plăcere să stea printre oamenii care trec pragul cafenelei - majoritatea artişti sau iubitori de artă. De la ei i-a venit ideea celui mai nou eveniment marca Insomnia: talciocul de marţi. „Mulţi îmi spuneau că au lucruri vechi de vânzare, dar eu nu sunt consignaţie, nu puteam să-i ajut. Pe urmă m-am gândit: ce-ar fi să reînviem ideea de Oser aşa cum era odinioară - un loc unde oamenii vând şi schimbă lucruri de care s-au săturat”, povesteşte Tunde.

Genţi, bijuterii şi cărţi

Zis şi făcut. La prima ediţie a talciocului, care a avut loc marţea trecută, au participat opt „comercianţi” care au vândut de la genţi şi bijuterii până la cărţi. „Studenţii sunt în sesiune şi de-asta n-au fost mai mulţi, dar sunt convinsă că numărul lor va creşte de la o ediţie la alta”, spune Tunde.
Cei care doresc să-şi vândă vechiturile plătesc o taxă de masă de cinci lei şi pot sta la Insomnia de la deschidere - ora 10.00 - şi până la închiderea cafenelei - ora 01.00. „Nu am pus o taxă mare pentru că nu vrem să facem bani din asta. E mai mult de distracţie”, explică Tunde. Personal, ea ar putea ieşi chiar în pierdere - la prima ediţie şi-acumpărat două genţi, cheltuind cu mult peste cât s-a încasat din chiria pe toate mesele închiriate „oseriştilor”.

Talciocul de marţi e cel mai nou, dar nu singurul eveniment organizat la Insomnia, unde se lansează cărţi, se vernisează expoziţii , se proiectează filme, se ţin cursuri de dans argentinian şi se organizează târguri de bijuterii.

„Şoimii patriei”

Spaţiul cafenelei este împărţit în două: fumători şi nefumători, partea pentru nefumători fiind, în fapt, o galerie de artă numită „Şoimii patriei”, în care sunt invitaţi să expună exclusiv debutanţi. În iunie, când se termină prima sesiune de expoziţii, Insomnia va lansa un catalog care să-i cuprindă pe toţi artiştii - 12 la număr - ce au debutat la „Şoimii patriei”.

„După asta vom vedea pe care îi alegem să-i sprijinim mai departe, pentru că nu vrem să ne oprim aici”, spune Tunde. Până atunci, însă, mai are de pus şi alte proiecte la punct, primul pe listă fiind Balul Insomnia, eveniment ce va fi susţinut în fiecare ultimă sâmbătă a lunii de cursanţii atelierului de dans argentinian.

Ce părere are despre faptul că tot mai multe cafenele şi cluburi din oraş merg pe acelaşi model? „Atâta timp cât lângă o bere se vinde şi puţină cultură nu pot decât să mă bucur”, spune ea. Oricum, mai are destule idei care să dea insomnii concurenţei.

Ce-i place:

Când oamenii zâmbesc, indiferent de greutăţile pe care le au. „Aşa trecem mai uşor peste orice. Mereu la spun fetelor mele (chelneriţele de la Insomnia - n.r.) să zâmbească, pentru că asta nu costă nimic”, mărturiseşte Tunde Markos. Îi mai plac muzica, filmele şi cărţile bune.

Ce nu-i place:
Că lumea, în România, se plânge tot timpul, fără să facă nimic. Dacă ne-am pune pe treabă n-am mai avea timp să ne lamentăm şi ne-am şi rezolva din probleme - crede Tunde. „În ziua de azi nimeni nu mai vrea să lucreze; caută doar locul, nu şi munca”, explică ea.


Întrebări şi răspunsuri

Sunt diferiţi artiştii de azi faţă de cei de odinioară?
T.M.: Acum au mai multe posibilităţi - pot studia oriunde în lume şi se pot promova mai uşor cu ajutorul Internetului. Se pot susţine din artă. Pe vremuri nu era chiar atât de uşor. În facultate, de exemplu, eram admişi câte cinci pe secţie, nu 30-40 ca acum şi nu era o şcoală pe care s-o poţi face cu plată - nu-ţi puteai cumpăra diploma, ca azi.

Cum s-a reflectat criza în afacerea Insomnia?
T.M.: De 14 ani câţi au trecut de când ne-am deschis am trecut şi prin alte crize, mai gele decât asta. Pentru că este o afacere de suflet încasările nu conteată atât de mult. Ne mândrim că am rezistat şi că am impus la Cluj conceptul de cafenea culturală. Când ne-am deschis noi, aici exista o singură cafenea de acest gen - Music Pub.

Profil
Născută: 23 iunie 1964, la Baraolt
Studii: Academia de Arte Vizuale Ion Andreescu
Familie: căsătorită, doi copii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite