Cluj: Tudor Brădăţan: “Nu e normal ca oraşul să moară odată ce pleacă studenţii în vacanţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare dimineaţă, pe cluj.adevarul.ro va fi postat un „top” al celor mai frumoase şi mai urâte lucruri din oraş, aşa cum sunt ele văzute de persoana al cărei portret îl veţi putea lectura în aceeaşi zi în „Adevărul de seară”, ediţia de Cluj.

Găteşte preparate 100% ecologice
Tudor Brădăţan este cel care a inventat şi adaptat majoritatea preparatelor care pot fi servite în primul restaurant ecologic din România, „Bistro Verde”.

„De mic am fost blestemat cu papile gustative mai pretenţioase. Chiar şi în studenţie îmi plăcea să gătesc chestii care mai de care mai speciale”, îşi începe povestea Tudor Brădăţan. Un gurmand declarat, i-a făcut plăcere să prepare diferite mâncăruri încă din adoleşcenţă, vreme la care nici nu visa că va avea propriul restaurant unde îşi va putea împărtăşi din experienţă şi pasiune altor oameni.


Clujul frumos: “Îmi place că, spre deosebire de alte oraşe din ţară, la Cluj există, totuşi, o grijă destul de mare pentru urbanism. De pildă, îmi place cum e amenajat, în mare, Bulevardul Eroilor şi am văzut şi câteva machete legate de cum va fi Piaţa Unirii şi am rămas încântat. Îmi mai place şi faptul că este un oraş aproape de locurile interesante unde se poate ieşi în natură”, a explicat ecologistul.


Clujul urât: „Fântâna cântătoare din jurul statuii lui Avram Iancu este de-a dreptul hidoasă. Nu-mi plac nici oamenii care se adună în jurul ei şi o fotografiază. În Cluj e trist faptul că nu sunt suficiente spaţii verzi şi că multe dintre ele au fost distruse de noile construcţii. De fiecare dată când se distruge un spaţiu verde, parcă nu am văzut încrâncerea pe care o vezi în alte părţi. Clujenii sunt din acest punct de vedere prea pasivi. Nu e normal nici faptul ca un oraş să moară odată ce pleacă studenţii în vacanţă. Parcă, prea se bazează Clujul pe studenţi”, a explicat Tudor Brădăţan.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite