Trupa care nu cere niciodată bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Cluj există o formaţie care nu a perceput onorarii în cei cinci ani de activitate. Atunci când, benevol, cei care i-au invitat pe membrii trupei Om să cânte i-au şi plătit, muzicienii au investit banii în scopuri caritabile.

Nu se ceartă niciodată pe modul în care să-şi împartă banii, cine merită mai mult şi cine mai puţin. Chiar dacă ar fi celebri, nu ar face subiectul tabloidelor şi nu s-ar despărţi din această cauză. Şi asta pentru că, pentru patru tineri muzicieni din Cluj, membri ai trupei Om, cuvântul „onorariu” n-a existat dintru bun început. Adrian Gherghel (percuţie), Oxana Gherghel (voce, pian), Robert Filip Dan (chitară, voce, fluier) şi Cristian Gherghel (percuţie) şi-au făcut o trupă în 2006, primul şi singurul proiect muzical din România exclusiv caritabil.

Ideea i-a aparţinut Oxanei, care a venit din Republica Moldova pentru a-şi face doctoratul în management, la Cluj. „Eu am terminat liceu de muzică. Când am ajuns am vrut să găsesc modalităţi ca să cânt, să-mi fac o trupă. Aşa l-am găsit pe Adi, care ulterior mi-a devenit soţ”, povesteşte Oxana.
Pentru că erau la început, nu se gândeau la onorarii, însă nici prin cap nu le-a trecut atunci că vor forma un proiect muzical, care va cânta exclusiv pentru scopuri caritabile. „Eram atât de la început, încât nici nu ne gândeam că am putea cere bani. Am decis însă direcţia trupei după vreo şase luni de activitate”, spune şi Adrian Gherghel.

Peste 100 de concerte caritabile

Oxana a fost singura care avea studii muzicale, ceilalţi trei membri componenţi ai trupei Om fiind instrumentişti începători. Oxana a fost cea care a perfecţionat soundul trupei şi a reuşit, în timp, să crească şi valorea de instrumentişti ai colegilor ei. „Nu suntem cu studii. Nu avem Conservator. Cântăm pentru cei cărora le place atmosfera pe care o facem în concerte. Atmosfera vine tocmai din acest aspect, faptul că nu implicăm banii şi asta publicul simte. Nu suntem genul de trupă care urcăm pe scenă, ne facem jobul şi plecăm”, spune Adrian Gherghel. Până acum, cei patru muzicieni au susţinut peste 100 de concerte în cadrul unor evenimente caritabile, fie că au fost spectacole date pentru bătrânii din azile, pentru copiii din centrele de plasament sau au avut ca scop strângerea de fonduri.

Au fost, însă, şi situaţii când managerii cluburilor unde au fost invitaţi să cânte, le-au oferit bani, chiar dacă nu au cerut. I-au investit apoi tot în scopuri caritabile. „Am fost la Oncologie sau în orfelinate, unde am cântat pentru circa 80 de copii. De asemenea, am cântat în case de bătrâni. Cu toţii ştim că oamenii în vârstă nu prea sunt băgaţi în seama. În decembrie am cântat în Ceainăria La Port. Nu am cerut bani, dar pentru că a fost cu intrare, ni s-a oferit o sumă de bani. Fiind în apropierea sărbătorilor, am cumpărat fructe şi dulciuri pentru orfani şi bătrâni”, povesteşte percuţionistul.

Repetă în apartamentul propriu

Acesta a precizat că, datorită faptului că trupa nu a perceput vreodată onorariu, niciunul din ei nu au evaluat vreodată care este suma pe care ar merita-o. Tinerii susţin că aleg cu atenţie evenimentele caritabile la care să participe, drept care se implică doar în proiecte serioase. „Am lua oricât ni s-ar oferi. Nu ne-am gândit vreodată la suma pentru care ar trebui să cântăm”, explică Oxana. Cei patru repetă în apartamentul Oxanei şi Cristian de circa trei ori pe săptămână.

Fiindcă proiectul muzical nu este pentru muzicienii trupei Om o sursă de venit, Oxana şi Adrian muncesc ca traducători, Robert este profesor de informatică la Liceul cu Persoane cu Deficienţe de Vedere, iar Cristian Gherghel este student la arhitectură. Cei patru abordează o gamă largă de stiluri muzicale, de la folk, rock, pop, etno, până la melodii cu influenţe africane sau nordice. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite