Trei prejudecăţi dărâmate de un sondaj IRES

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IRES demontează câteva din percepţiile publice larg răspândite. Ardelenii sunt mai bisericoşi decât moldovenii, românii cu facultate au dat mai multă şpagă decât cei fără şcoală, iar la jocurile de noroc au apelat mai mult intelectualii decât cei neşcoliţi.

Acestea sunt o parte dintre concluziile unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). La capitolul mită, potrivit acestui sondaj, cea mai multă şpagă au dat cei din Sud, Bucureşti şi Dobrogea (18,5% au recunoscut că au dat şpagă anul trecut), în comparaţie cu cei din Ardeal şi Banat (11,1%) şi Moldova (12,9%). Jumătate din şpaga dată a fost medicilor sau în spital, iar medicii din sud și București au primit cele mai multe cadouri. Potrivit aceluiaşi sondaj, românii între 51 şi 65 de ani sunt mai expuși comportamentului de a da spagă. Sondajul mai arată că cei cu studii superioare (22,5%) au dat mită mai mult decât cei fără şcoală (11,9%) sau cei cu studii medii (14,2%).

Ardelenii, mai strânşi la pungă

La întrebarea dacă au reuşit să pună vreun ban deoparte în 2010, doar trei sferturi din populaţie a declarat că a reuşit să economisească. Însă cei mai mulţi dintre românii care au reuşit „să pună bani la ciorap” au fost ardeleni şi bănăţeni (30,7%), în comparaţie cu sudiştii (23,5%) şi moldovenii (20,4%). Nici la capitolul datorii moldovenii nu stau mai bine. 41,4% dintre aceştia au declarat că au în acest moment o datorie neplătită, în comparaţie cu ardelenii şi bănăţenii dintre care 35,5% sunt îndatoraţi. Locuitorii din Moldova au călătorit mai puțin în afara localității decât locuitorii din celelalte zone ale țării. Ardelenii au călătorit şi în străinătate mai mult decât românii din alte zone. La capitolul jocuri de noroc, 23,3% dintre cei care au răspuns că joacă sunt cu studii superioare, în timp ce fără şcoală ar fi doar 10.3%.
Deşi există prejudecata că locuitorii Moldovei sunt cei mai bisericoşi români, sondajul arată că locuitorii din Transilvania şi Banat au mers mai mult la biserică în 2010 (88,7%), decât moldovenii (85,9%) şi cei din Sud (77,9%).
Interesant este faptul că, potrivit rezultatelor acestui sondaj, gradul de şcolarizare nu influențează mersul la biserică, adică au declarat în aceeaşi măsură că merg la biserică şi cei fără şcoală, şi cei cu studii medii şi cei cu facultate sau studii postuniversitare. Pe de altă parte, moldovenii sunt în mai mare măsură interesați de horoscop (69%), decât locuitorii din Ardeal (59,9%) şi cei din sud (62,6%).

Cum a fost făcut sondajul

Studiul realizat de IRES a urmărit activităţile umane şi practicile culturale. El a fost realizat în perioada 15-16 decembrie 2010. Au fost intervievaţi 1.436 de indivizi de peste 18 ani. Tipul eşantionului a fost multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional. Eroare maximă tolerată este  de ±2,7%. Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI (o intervievare telefonică asistată de o aplicaţie pe computer).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite