Stiri din Cluj-Napoca

Cluj: Autostrada Transilvania, "intoxicată" cu mercur

2 august 2009, 21:21 |  Autor: Vasile Racoviţan  | 

Cluj: Autostrada Transilvania, "intoxicată" cu mercur

Cluj: Autostrada Transilvania, "intoxicată" cu mercur

 

Lucrările de decontaminare a depozitului toxic de lângă Turda au fost întârziate de descoperirea unui câmp de mercur. Astfel, în zonă pe lângă HCH-ul toxic provenit de la Uzina Chimică Turda, specialiştii trebuie să elimine şi mercurul, un element chimic cu o toxicitate mare.

Firmele care efectuează decontaminarea depozitului de hexaclociclohexan (HCH), aflat la ieşirea din Turda, pe traseul Autostrăzii Transilvania, au avut parte de o surpriză neplăcută în urmă cu două zile, când au fost nevoite să întrerupă lucrul.
În depozitul toxic a fost descoperită o cantitate de mercur care depăşea cu peste 3.000 de ori limitele admise. „Am anunţat autorităţile – Garda de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – şi aşteptăm decizia lor cu privire la continuarea muncii”, a menţionat Marius Bica, managerul proiectului. Conform lui, prezenţa mercurului în zonă nu fusese certificată anterior, asfel că lucrările s-au axat doar pe îndepărtarea depozitelor de HCH, provenite de la Uzinele Chimice Turda.

Termină în câteva zile
Zona în care s-a descoperit mercur a fost izolată, iar muncitorii de pe şantier au continuat să sape în jurul acesteia, pentru a îndepărta pământul care conţine urme de HCH. Conform reprezentanţilor consorţiului care efectuează decontaminarea, format din Euroconstruct, Minesa, Uni Recycling, Setcar şi Transilvania Construcţii, lucările ar putea fi finalizate chiar în cursul săptămânii viitoare, cu aproximativ 10 zile mai repede decât era prevăzut. „Trebuia să excavăm peste 50.000 de tone de HCH, cantitate pe care deja am depăşit-o”, a explicat Marius Bica.
Deşeurile îndepărtate de lângă Turda sunt transportate la Moldoveneşti, unde a fost construit un depozit provizoriu. Ulterior, acstea vor ajunge în Germania, unde vor fi neutralizate.

HCH şi mercur – substanţe toxice
Conform cercetătorilor, expunerea îndelungată la HCH provoacă un atac asupra rinichilor şi a ficatului şi duce la apariţia unor afecţiuni cancerigene. Mercurul este extrem de toxic în cantităţi mari, cauzând numeroase probleme de sănătate la la expunerea de lungă durată.

CITEŞTE AICI UN REPORTAJ REALIZAT ÎN EXCLUSIVITATE LA DEPOZITUL TOXIC

 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cluj: EXCLUSIV Muntele toxic de pe Autostrada Transilvania (FOTO / VIDEO)

    „Adevărul” vă prezintă în premieră condiţiile extreme în care se decontaminează cel mai mare de ...

    Inacio: „Ne aşteaptă un meci al naibii de greu la Pandurii“

    Tehnicianul Augusto Inacio începe să simtă presiunea finalului de campionat şi a declarat că es ...

    Cum arată stafful lui Victor Ponta de la Guvern

    Premierul Victor Ponta şi-a alcătuit, în linii mari, echipa de consilieri cu care va lucra la P ...

    Au vrut să fure conducta de colectare a apelor pluviale a orașului Rovinari

    Trei indivizi din Rovinari au fost prinși de o patrulă de jandarmi din cadrul Detașamantului 5 ...

    Atletico Madrid a câştigat Liga Europa. Radamel Falcao a reuşit "dubla" pe "Arena Naţională", iar brazilianul Diego a închis tabela

    Formaţia spaniolă Atletico Madrid a câştigat Liga Europa pentru a doua oară în istorie, după c ...

    FOTO Preţuri de mii de dolari pentru cele mai rafinate mâncăruri. Care sunt cele scumpe alimente din întreaga lume

    Luxul nu există doar în rândul maşinilor sau caselor. Preţuri extravagante există şi în cazul a ...

    PREMIERĂ Mărturiile Shogunului despre dispariţia Flotei: „Vinovatul va da socoteală într-o zi“

    Eroul principal al dosarului Flota, Călin Marinescu - zis Shogunul, a acordat în premieră un in ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole