Tinerii clujeni, ajutaţi să-şi aleagă o carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii aflaţi la începutul carierei vor fi consiliaţi şi ghidaţi pentru a-şi găsi cel mai potrivit domeniu de activitate, odată cu deschiderea noului birou regional Talent Gate la Cluj-Napoca.

Odată cu deschiderea noului birou regional, stuidenţii din Cluj-Napoca, absolvenţii sau tinerii aflaţi în primii ani de carieră vor fi evaluaţi online şi vor obţine un certificat Career Potential Profile (CPP), care pa prezenta radiografia competenţelor, personalităţii şi preferinţelor lor în carieră. Totodată, membrii Talent Gate vor avea acces la o Hartă a Industriilor, dar şi a funcţiilor din fiecare domeniu, vor afla detalii despre cei mai mari jucători din sectorul economic şi vor avea oportunitatea de a identifica si de a accesa poziţii de start pentru o carieră în companii de top.

Tinerii vor fi evaluaţi gratuit, şi vor fi ajutaţi să-şi descopere aptitudinile şi înclinaţiile lor. “Pe cei mai buni dintre ei îi ghidează prin şedinte de consiliere de carieră în a indetifica zona din economie şi direcţia functională în care sunt pregătiţi să ajungă cel mai departe”, se arată într-un comunicat al The Leadership Alliance.
 “Misiunea Talent Gate este de a-i descoperi pe aceştia, a-i ajuta să se orienteze către o carieră de top, a-i stimula să aibă încredere în forţele lor”, spune Radu Furnica, preşedinte The Leadership Alliance.

Talent Gate este cel de-al treilea business unit al The Leadership Alliance, şi împreună cu Leadership Development Solutions şi BrainBank, completează dezvoltarea strategică a primei companii de Executive Search din Romania.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite