Tiberiu Robescu este unul din liderii românilor din Belgia care suferă pentru Clujul natal

A plecat din ţară imediat după Revoluţie, să-şi salveze soţia, după o operaţie nereuşită. Chiar dacă s-a stabilit în Belgia, continuă să sufere pentru ţara şi oraşul de origine.

Tiberiu Robescu a absolvit Politehnica, în urmă cu patru decenii, fiind coleg de promoţie cu actualul rector Radu Munteanu. Şi-a făcut ucenicia la Tehnofrig şi IREC, vechi firme clujene. Totul părea să se îndrepte spre o viaţă obişnuită. O banală operaţie de colecist eşuată, a soţiei, i-a schimbat însă destinul. Medicul i-a tăiat din greşeală canalele hepatice, iar soţia sa a intrat în septicemie. A avut noroc cu o misiune umanitară belgiană, care a transportat-o în Belgia. Nici după ce s-au reîntors acasă nu au putut găsi un tratament eficient pentru continuarea recuperării soţiei. Au decis să se mute cu totul, pentru a putea rezolva tratamentul medical.

Formare profesională la locul de muncă

La început a lucrat ca profesor de electricitate, apoi a intrat în sistemul social de asigurări, după perfecţionarea în psihologie sistemică. „Lucrăm cu publicul fragilizat, emigranţi, care nu au nici calificare, nici ajutor social”. Îi ajuta să se formeze prin lucru, un fel de calificare la locul de muncă. Este vorba de calificări în profesii tehnice - instalatori, electricieni, care pot lucra chiar de la început. Locul de muncă este orice solicitare din partea unor persoane cu venituri mici.

„De exemplu, un pensionar ne solicită un instalator”, explică ea. După absolvirea cursului îi ajută la inserţia în muncă. Peste 60 la sută din absolvenţi şi-au găsit locuri de muncă definitive. „Vin din toată lumea, inclusiv din România, via Spania şi Italia”, spune Robescu. Soţia sa şi-a echivalat diploma de stomatolog şi profesează în domeniu.

Belgienii aşteaptă un semn pentru înfrăţire

A păstrat legătura cu ţara din care a provenit. Împreună cu autorităţi locale din zona francofonă a Belgiei a iniţiat un parteneriat pentru formarea profesională, cu Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. A însoţit o delegaţie oficială la Cluj, în urmă cu doi ani, mediatizată la vremea respectivă. Ministrul Francoise Dupuis a acceptat cu plăcere propunerea preşedintelui de atunci Marius Nicoară, de înfrăţire a Clujului cu Regiunea Bruxelles. „Din păcate, după alegerile locale, nu s-a mai întâmplat nimic, nici pe direcţia proiectului bilateral, nici pe partea înfrăţirii”, regretă Robescu.

Partea belgiană aşteaptă în continuare ca românii să-şi respecte înţelegerile: „Ei finanţau cursurile la Bruxelles, iar românii plăteau drumul funcţionarilor de la Cluj”. Bucureştenii au continuat proiectul, clujenii nu. Clujenii nu au onorat nici simpozionul organizat la Bruxelles.
Tiberiu Robescu face parte din cei circa 20 de reprezentanţi ai comunităţii române din Belgia. În această calitate, a dat interviuri în presă, a făcut parte din comisii de votare, a avut mai multe intervenţii în favoarea României.

născut
1 iulie 1946, Cluj
studii
Institutul Politehnic Cluj
experienţă
inginer electromecanic, formator în sistemul social belgian
stare civilă
căsătorit, un copil

Îi place:

Spiritul românilor, mai ales al celor care nu-şi renegă rădăcinile şi originile. Îi place să consume alimente şi muzică româneşti, pe care le poate procura în abundenţă şi din magazine din Belgia.

Nu îi place:

Că judeţul Cluj nu mai are reprezentant la Bruxelles. Ar fi avut şi o propunere. Varianta anterioară nu era una viabilă. „Trebuie să fie cineva de aici, cu relaţii în mediul politic şi economic belgian”, crede Robescu. Nu îi place nici faptul că europarlamentarii de Cluj nu i-au răspuns la încercarea de a-i contacta.


Cum se vede Clujul din Belgia?

Clujul are o şansă foarte mare. Bucureştiul nu trebuie să-l blocheze în dezvoltarea pe care a luat-o, pentru că Budapesta este pe fază.

Ce şansă are turismul românesc?

Mai este mult de lucru. Am ajuns să merg la tratament balnear în Slovacia. Te iau de la aeroport din Budapesta, costă 70 de euro pe zi, inclusiv 4 tratamente cu doctori. La Bazna, ne-au cerut 100 de euro pe zi. „Mâncarea şi tratamentul vă priveşte”, ne-au spus şi ne-au întrebat dacă nu ne deranjează că se lucrează în apropiere.