Cluj: "U" a avut avantaj de două goluri, dar a remizat la Târgu Mureş (FILMUL MECIULUI)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj a remizat la Târgu Mureş, scor 2-2, într-un meci pe care l-a avut la discreţie. Elevii lui Cristian Dulca au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, graţie reuşitelor lui Niţu şi Ţene, dar au fost egalaţi în partea a doua. Prodan şi Sfârlea au semnat reuşitele gazdelor

Min 93: Mingea ajunge în careu la Dolha, care obţine un corner, dar arbitrul fluieră finalul partidei

Min 90:
Popa este faultat la 25 de metri de poarta adversă

Min 89:
Prodan şutează superb, de la 20 de metri, înscrie, dar arbitrul anulează golul pentru offside

Min 88:
Biţiş şutează bine, iar Huţan respinge

Min 87:
Popa reuşeşte o acţiune bună pe dreapta, centrează la Voican, care trimite slab, în braţele portarului

Min 86:
La Universitatea, Voican intră în locul lui Lemnaru

Min 83:
Corner pentru Universitatea, execută Dolha, dar slab, iar gazdele reţin

Min 82:
Dolha trimite o centrare greşită, iar gazdele resping fără probleme

Min 80:
Popa reuşeşte o acţiune bună pe dreapta, dar centrează prea aproape de poartă şi Şteţca respinge

Min 76:
Muşat aproape de autogol, Trimite greşit o minge de lângă Prodan, iar Huţan prinde

Min 75:
Unguruşan centrează, boxează Şteţca, mingea ajunge la Ţene, care greşeşte pasa şi recuperează gazdele

Min 70: GOOOOOL FCM Târgu-Mureş. Sfârlea execută excepţional lovitura liberă, în vinclu

Min 69:
Fault pentru gazde, de la 30 de metri de poarta lui Huţan

Min 66:
Unguruşan primeşte cartonaşul galben pentru proteste după un fault acordat de arbitru pentru gazde

Min 65:
Vancea este blocat excelent de Muşat, care evită şi cornerul

Min 64: Dulca îl schimbă pe Szilagyi şi îl introduce pe Teuşan

Min 63:
Lovitură liberă de la 30 de metri, executată foarte slab de Iacob, mult peste poartă

Min 61:
Popa combină cu Iacob, dar primul nu mai ajunge la mingea trimisă prea lung de mijlocaşul central al clujenilor

Min 59:
Se încing spiritele la Târgu-Mureş. Arbitrul le opreşte pe gazde dintr-o acţiune favorabilă. motiv pentru public să-l huiduie pe central

Min 56:
Lemnaru şi Niţu primesc galben pentru proteste

Min 56: GOOOOOOL FCM Târgu Mureş. Prodan înscrie din lovitură de la unsprezece metri şi reduce diferenţa de pe tabelă

Min 54:
Penalty pentru gazde. Szilagyi îl faultează în careu pe Biţiş

Min 51:
Prodan trimite un şut de la 25 de metri, pe lângă poartă

Min 50:
Vancea centrează, dar Huţan reţine spectaculos

Min 49:
Popa îl lansează pe Lemnaru, dar acesta nu ajunge la balon

Min 48:
Prodan deviază o minge, dar iese Huţan şi prinde fără probleme


Gazdele au efectuat prima schimbare: Prodan a intrat în locul lui Bălău

A început repriza secundă

Pauză la Târgu Mureş. Universitatea intră la cabine în avantaj de două goluri

Min 45:
Universitatea atacă, dar Iacob greşeşte o pasă şi FCM aruncă de la margine

Min 44:
Gazdele obţin un fault în tuşă, iar Niţu respinge excelent balonul trimis în careu de Gongolea

Min 40: GOOOOOOOOL Universitatea Cluj. Iacob trimite o centrare în careu, fundaşii gazdelor trec pe lângă balon, Lemnaru o lasă frumos la Ţene, care şutează excelent pe colţul lung

Min 37: GOOOOOOOL Universitatea Cluj. Dolha execută cornerul, iar Niţu înscrie din şase metri, pe sub portarul Botoşer

Min 35:
Unguruşan centrează şi obţine cornerul

Min 34:
Gazdele ratează o ocazie uriaşă de gol prin Pop, care şterge o minge cu capul şi o trimite puţin pe lângă stâlpul din dreapta lui Huţan

Min 33:
Muşat centrează pentru Lemnaru, iar atacantul clujenilor trimite cu capul, puţin pe lângă poartă

Min 33:
Acelaşi Vancea cere penalty la o cădere în careu, iar centralul lasă jocul să continue

Min 32:
Vancea pătrunde, scoate la Pop, iar acesta centrează, mingea fiind respinsă de Popa din propriul careu

Min 30:
Muşat greşeşte o minge în apropiera propriului careu, iar gazdele trimit un şut, pe lângă poarta lui Huţan

Min 29:
Szilagyi vede şi el cartonaşul galben, după o intrare dură la portarul Şteţca

Min 27:
Alexandru Pop primeşte cartonaşul galben

Min 26:
Iacob trimite un şut de la 35 de metri, pe lângă buturile gazdelor

Min 24:
Acţiune spectaculoasă a clujenilor, Lemnaru trimite o minge pe spate, Botoşer respinge, iar balonul ajunge la Szilagyi, care încearcă o foarfecă, puţin pe lângă poartă

Min 23:
Unguruşan respinge excelent din propriul careu, apoi tot el pleacă într-o cursă pe dreapta, mingea ajunge la Lemnaru, care şutează spectaculos, din întoarcere, mult pe lângă poartă

Min 21:
Lemnaru cere un fault la marginea careului, dar jocul este lăsat să continue

Min 19:
Vancea scapă singur pe partea stângă, centrează în spate, iar Ţene intervine providenţial

Min 16:
Gazdele atacă, mingea ajunge la Biţiş, care este blocat regulamentar de Unguruşan. Fotbalistul mureşean rămâne întins pe gazon

Min 14:
Popa obţine un fault în tuşă, execută acelaşi fotbalist, iar Gongolea respinge cu capul

Min 12:
Universitatea presează, iar Iacob este faultat la 35 de metri de poarta adversă

Min 8:
Ţene şutează de la 25 de metri, iar mingea este prinsă de Şteţca

Min 7:
Combinaţie între Lemnaru şi Popa, mingea este respinsă din careu de gazde

Min 5:
Lovitură liberă de la 18 metri pentru gazde, iar balonul trece puţin peste transversală

Min 4:
Acelaşi Biţiş greşeşte o preluare în careul advers

Min 2:
Mureşul are prima ocazie de gol, dar mingea trimisă de Biţis merge pe lângă poartă

A început partida


Iată şi cele două echipe trimise în teren:

FCM: Şteţca - Maghici, Bălău, Gongolea, Al. Pop - Şt. Pop, Lupuţ, Vârtic, Sfârlea - Vancea, Biţiş

U Cluj: Huţan - Unguruşan, Szilagyi, Niţu, Muşat - Ad. Ionescu, Dolha, Ţene, R. Iacob - Lemnaru, Ad. Popa
Atacantul Gabriel Machado nu va juca nici în această partidă, el fiind suspendat pentru cinci etape ca urmare a unui conflict pe care l-a avut la Petroşani, cu mijlocaşul Jiului, Ionuţ Luţu.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Dă click pe imaginea de mai jos, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil. 

Garantat primeşti 100 de lei şi un photobook profesionist!

Citeşte aici regulamentul concursului

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite