Tehnologia informaţiei: Programul „ştie-tot“, „inventat“ pentru UTCN şi Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă din Cluj va proiecta un soft-gigant, care va integra toate activităţile a două universităţi dintre cele mai importante din România. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) şi Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava au câştigat un proiect european în valoarea de peste 20 de milioane de lei.

Programul se numeşte Management Universitar Superior prin Aportul Thenologiei Informaţiei (MUŞATIN)

Partener în acest proiect este firma clujeană Brinel, care va asigura resursele umane şi ideile pentru realizarea acestui program de calculator. „Totul a pornit de la necesitatea de a integra ceea ce avem deja. Există softuri dezvoltate de colegii noştri de la catedra de informatică. Însă toate trebuie legate între ele. În plus, apar provocări noi“, a spus prorectorul UTCN, Mircea Petrina. „Şi acum, studenţii îşi pot vedea notele, pot să vadă ce taxe au plătit sau mai au de plătit, unele facultăţi au şi orarele online“, a precizat Cătălin Popa, responsabilul cu comunicarea din acest proiect. 

Grupul ţintă al acestui proiect este format din 15.000 de persoane – studenţi, cadre didactice, dar şi personal administrativ din cele două universităţi partenere. Printre avantajele unui sistem este accesul mai uşor şi în timp real la informaţii corecte. „Practic, ne-a cam ajuns cuţitul la os, din cauza multitudinii de activităţi şi operaţiuni cu care trebuie să ţinem pasul. Trebuie să stocăm şi un volum foarte mare de informaţii. De exemplu, trebuie corelate cataloagele de note cu plata taxelor. Un astfel de sistem integrat cere şi resurse mai putrenice, dar şi spaţiu de stocare“, a mai spus profesorul Cătălin Popa.

Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 36 de luni şi se va încheia în decembrie 2013, când softul integrat va trebui să funcţioneze şi să fie aplicat la cele două universităţi partenere. 

Adaptaţi la viitor

Directorul Brinel SA, Marcel Borodi spune că aplicaţiile folosite, în prezent, de universităţi, pe lângă faptul că nu sunt integrate, nici nu au fost gândite să se adapteze la schimbări. „Trebuie să ne gândim la beneficiarii primari, care sunt studenţii. Aceştia au crescut cu internet, sunt obinuiţi cu reţelele de socializare şi aşteaptă interactivitate de la softuri“, a declarat Marcel Borodi la lansarea proiectului. Un astfel de soft nu trebuie să răspundă doar cerinţelor de raportare a a autorităţilor, ci şi nevoilor de dezvoltare ale universităţilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite