Sute de persoane, la parastasul lui Bartolomeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de persoane au asistat ieri la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca la slujba de parastas de 40 de zile de la moartea fostului mitropolit IPS Bartolomeu.

La slujba de pomenire, condusă de patriarhul Daniel, au participat şi cei doi epicopi-vicari de la Cluj, Preasfinţia Sa Irineu Bistriţeanul şi PS Vasile Someşanul, dar şi restul episcopilor de pe raza Mitropoliei clujene - arhiereii de Maramureş şi Sătmar, de Sălaj, de Oradea şi de Alba Iulia -, episcopul Tulcei, PS Visarion Bălţat şi cel al Ardealului, IPS Laurenţiu Streza. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat că pentru comemorarea trecerii la cele veşnice a IPS Bartolomeu, Mitropolia a pregătit 2.000 de colaci şi 3.000 de pachete cu felii de cozonac pentru credincioşii prezenţi. În jurul orei 12.30, înaltele feţe bisericeşti au ieşit din biserică şi au coborât în cripta ierarhilor, aflată sub altar, unde se află mormântul IPS Bartolomeu. Acolo a fost rostită rugăciunea Ectenia a celor adormiţi.

Alegerea viitorului mitropolit de Cluj va avea loc cu ocazia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la 18 martie. Candidaţii cu cele mai mari şanse sunt văzuţi ca fiind PS Irineu Bistriţeanul, dar şi IPS Andrei Andreicuţ, de la Alba Iulia, şi IPS Ioan Selejan, episcop-vicar al Harghitei şi Covasnei. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite