VIDEO Sute de clujeni s-au înghesuit la un fragment din crucea lui Hristos, făcător de minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării, s-au înghesuit, vineri după-amiaza, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane ca să atingă un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Isus Hristos, adus special din Grecia.

Fragmentul din Sfânta Cruce a fost adus cu un avion din Grecia de o delegaţie condusă de mitropolitul Pantelimon al Veriei pentru sărbătorirea hramului Mitropoliei. Potrivit lui Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, acest fragment reprezintă proba fizică şi istorică a faptului că Mântuitorul Hristos a fost răstignit şi s-a jertfit pe cruce.

„Acest fragment este al treilea ca mărime din lume, primul ca mărime este cel care se află la Ierusalim. Este montat într-o cruce care la rândul ei se află  într-o raclă de argint care să poată fi expusă spre închinare credincioşilor. Racla unde este expusă preţioasa relicvă va fi aşezată în baltachinul de pe platoul din faţa Catedralei pentru toţi credincioşii, unde va sta până luni la prânz" a precizat Ivanov.


image

Vezi imagini de la aducerea fragmentului din Sf. Cruce

Reprezentanţii Mitropoliei Clujului au dat asigurări că fragmentul expus este unul autentic, lemnul Sfintei Cruci fiind descoperit în anul 326.

„Este în primul rând făcător de minuni. Lemnul Sfintei Cruci a fost descoperit în anul 326 de Împărăteasa Elena dar proba timpului a făcut să se decanteze şi să rămână cu adevărat fragmentele care sunt autentice, urmând ca falsurile şi ceea ce a apărut ulterior s-au risipit. Este un fragment autentic, care pentru toţi cei care se închină cu credinţă poate fi şi făcător de minuni" a mai precizat Bogdan Ivanov.

Şi-au sfinţit hainele

Înainte să fie expusă în faţa Catedralei Mitropolitane, racla unde este expusă relicva a fost dusă în Curtea Arhiepiscopiei, unde preoţii şi seminariştii s-au putut închina şi unde s-a ţinut o scurtă rugăciune. Unii credincioşi au avut asupra lor mai multe obiecte personale, de la articole de vestimentaţie la cărţi de rugăciuni, pe care le-au plimbat deasupra Sfintei Cruci, cerând multă sănătate.

„Vrem să luăm putere de la Sfânta Cruce, stau aici de la ora 15.00, e un timp câştigat. Niciodată nu e prea mult să ne închinăm şi să ne rugăm" a declarat o femeie prezentă la procesiune. „Stau de la ora 13.00 la rând, vreau să-mi dea puţin ajutor şi sănătate Sfânta Cruce" a mai precizat un alt credincios. Duminică, după slujba de Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, fragmentul din Sfânta Cruce va fi purtat într-o procesiune prin oraş, până pe Calea Turzii, unde va fi pusă piatra de temelie a centrului misionar «Sf. Apostol Andrei».

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite