Studenţii senatori din UBB, acuzaţi de „dictatură“ de către OSUBB. Ei vor mandat nelimitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele OSUBB spune că drepturile studenţilor din UBB au rămas în continuare pe ultimul loc (arhivă)
Preşedintele OSUBB spune că drepturile studenţilor din UBB au rămas în continuare pe ultimul loc (arhivă)

Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai UBB (OSUBB) îşi exprimă dezacordul faţă de hotărârile votate de studenţii senatori ai universităţii în şedinţa din această săptămână.

Studenţii din OSUBB susţin că s-au încălcat principiile democratice în modul în care a fost modificat Statutul Studentului din UBB, care va fi votat joi, 8 decembrie. „OSUBB condamnă modalitatea în care a fost modificat Statutul Studentului din UBB, acesta nefiind supus dezbaterii publice. Statutul Studentului este un document care vizează în mod direct studenţii, nu doar pe reprezentanţii acestora, drept urmare considerăm că ar trebui să ţină cont şi de opinia acestora. Ne întrebăm dacă Universitatea va fi de acord, la rândul ei, cu aceste încălcări grave ale principiilor democratice", afirmă Andreea Petruţ, preşedinte al OSUBB.

Aceasta mai spune, în acelaşi comunicat de presă, că drepturile studenţilor din UBB au rămas în continuare pe ultimul loc, iar respectarea principiilor democratice în procesul de alegere a viitorilor reprezentanţi ai studenţilor rămâne, în continuare, doar un vis.

Redăm mai jos aspectele asupra cărora OSUBB atrage atenţia:

„Ne exprimăm public dezacordul faţă de deciziile pe care studenţii senatori le-au adoptat în sedinţa din data de 30.11.2011. Astfel, se poate constata că în realizarea noului Statut al Studentului nu s-a ţinut cont de următoarele principii şi drepturi, şi că există anumite abateri de la normele democratice, fapt care ne obligă să ridicăm semne de întrebare asupra motivelor reale ale aspectelor omise:

a) Principiul echităţii: Organizaţiile constituite la nivel de facultate pot avea, conform noului Statut, reprezentanţi în consiliul facultăţii de care aparţin. În egală măsură, organizaţiilor legal constituite la nivel de Universitate ar trebui să le fie permis accesul în organele decizionale şi consultative de la nivelul Universităţii, această propunere nefiind votată de studenții senatori;

b) Principiul proporţionalităţii: Conform acestui principiu locurile de studenţi senatori pe liniile de studiu ar fi trebuit alocate ţinându-se cont de numărul de studenţi înmatriculaţi la fiecare linie de studiu şi de cota de reprezentare precizată în Carta Universităţii. Prefectura a hotărât ca locurile de senatori pe linii de studiu  să fie alocate fără a se ține cont de aceste cote, astfel depăşindu-se numărul de locuri ce ar fi trebuit acordate în condiţiile resprectării principiului antemenţionat;

c) Dreptul de a alege şi a fi ales: Pentru consiliul facultăţii vor putea candida, în luna ianuarie, numai actualii şefi de an; pentru funcţia de senator, studenţii vor putea să candideze doar după ce vor fi validaţi de către o comisie desemnată de actualii studenţi reprezentanţi; pentru funcţia de prefect pot candida doar studenţii senatori. Deşi OSUBB a susţinut vehement ca orice student să aibă posibilitatea de a candida, niciunul dintre actualii studenţi reprezentanţi nu a votat această propunere;

d) Încadrarea în categorii eronate: Studenţii doctoranzi pot candida pentru locurile de studenţi senatori destinate reprezentării tuturor studenţilor dintr-o anumită facultate, chiar dacă aceştia au un statut specific conform Legii Educaţiei. De asemenea, toate ONG-urile au fost încadrate în aceeaşi categorie, fără să se ţină cont de scopul, activitatea şi nivelul la care acţionează.

e) Dictatură, în schimbul democraţiei: Deşi OSUBB a susţinut introducerea posibilităţii ca un student să poată fi reprezentant maxim două mandate (4 ani), Consiliul a decis ca numărul de mandate pentru o funcţie să fie nelimitat. Nu cumva modificările mai sus menţionate au fost adoptate pentru a favoriza anumiţi studenţi din actuala structură de reprezentare?“.

 

 

 

 

 

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite