Studenţii de la Arte îl acuză pe Andrei Marga de politizarea ICR
0Studenţii Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca au trimis o scrisoare deschisă Parlamentului României şi preşedintelui ICR, Andrei Marga, prin care cer revizuirea strategiei privind Institutul Cultural Român, în sensul asigurării respectului față de tinerii artişti și față de independența culturii.
Scrisoarea studenţilor vine în urma declarațiilor lui Andrei Marga în articolul "Sincronizarea Institutului Cultural Român" și publicat în presă pe data de 13 septembrie privind viitoarea activitate a Institutului Cultural Român.
„Nu putem fi de acord cu ideea lansată de domnul profesor Marga conform căreia misiunea majoră a ICR ar fi aceea de producere de noi valori de cultură și civilizație. Considerăm că nu stă în puterea unei instituții să producă bunuri și valori culturale, scopul acesteia fiind acela de promovare a acestora. Vedem acest obiectiv ca fiind abuziv, în sensul în care poate direcționa activitatea culturală pe un făgaș dorit de o singură persoană, de un grup de persoane sau, în ultimă instanță, de un partid politic", se arată în scrisoarea studenţilor.
De asemenea, studenţii Universităţii de Artă şi Design critică intenția de a pune "în prim plan iniţiativele culturale reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice". Schimbarea de accent "în favoarea operelor validate" nu poate conduce la altceva decât la generarea unui conflict între generații.
„De ce autorii unei opere mai ample, în virtutea vârstei, sunt neapărat mai valoroși decât tinerii autori ai unei opere, încă, restrânse? Mai mult, calificăm afirmația de la punctul 7 drept jignitoare: "tinerețea implică trufie, dar competența și meritul sunt altceva". Atragem atenția că lumea culturală este într-o permanentă căutare a noului, a ineditului. Unde oare pot fi găsite acestea, dacă nu la tineri? Nu acceptăm să fim transformați în spectatori și adulatori ai unor maeștri confirmați de către o elită care își desemnează liderii dintr-un cerc restrâns de membri, elită a cărei legitimitate este, de multe ori, îndoielnică", au mai precizat tinerii.
„Punctul 9 este de-a dreptul revoltător: pretenția de a alinia actul cultural politicii de stat este un abuz. Cu toții suntem cetățeni ai acestei țări și avem libertate de expresie. A pretinde pactizarea cu opinia majorității nu înseamnă altceva decât suprimarea libertății de opinie. Cum un partid politic nu trebuie să atingă (din fericire) pragul de 100% pentru a fi reprezentat în Parlamentul României, nici societății civile nu i se poate cere să fie "unită în cuget și simțiri" - formulă aparținând propagandei comuniste -, să fie o masă compactă care să exprime aceeași opinie. Cultura nu este un instrument de propagandă a partidului care se întâmplă să dețină majoritatea parlamentară sau o oglindire a ideilor impuse de cele mai puternice trusturi media", se mai arată în scrisoare.
În încheierea scrisorii, studenţii îşi exprimă dezamăgirea cu privire la intenția de politizare a culturii și aducerea ICR la o formă de percepere a culturii de acum câteva decenii.
„Suntem conștienți că există și alte metode și căi de promovare la nivel internațional a propriilor noastre proiecte artistice, dar această nouă strategie a ICR va face ca artiștii români care își vor prezenta opera în afara granițelor țării - prin sau independent de ICR - să fie complet ignorați de publicurile din țările respective. Dorim ca ICR să faciliteze un dialog cu lumea culturală internațională, ci nu să devină un instrument de propagandă în afara graniţelor ţării".
Studenţii de la UAD au iniţiat şi o petiţie publică în care îi cer lui Marga revizuirea strategiei privind viitorul ICR.