Studenţi de pe patru continente simulează, la Cluj, instituţiile ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Logo ONU
Logo ONU

Aproximativ 100 de studenţi de pe patru continente ale lumii şi-au anunţat participarea la o nouă ediţie a simulării internaţionale a Naţiunilor Unite (NAPOMUN), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 3 şi 7 septembrie.

Asociaţia Napoca Forum invită tinerii să ia parte la a treia ediţie a simulării internaţionale a Naţiunilor Unite în Cluj-Napoca (NAPOMUN). Evenimentul va avea loc în perioada 3-7 septembrie. Vor participa aproape 100 de studenţi de pe 4 continente.

În cadrul conferinţei, studenţii participanţi vor intra în rolul diplomaţilor din cadrul Naţiunilor Unite şi vor discuta cele mai importante subiecte de pe agenda ONU la momentul actual. Se vor simula următoarele structuri din cadrul ONU: Consiliul de Securitate; Consiliul pentru Drepturile Omului; Consiliul Economic şi Social, Comitetul de Afaceri Externe al Parlamentului European şi Corpul Media (denumit NAPOMUN Tribune).

În deschiderea conferinţei au fost invitaţi amabasadori din toate colţurile lumii: ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter Andries Swanepoel, ambasadorul Palestinei în România, Ahmad Aqel, reprezentanţi din partea rectoratului Universităţii Babeş-Bolyai şi ambasadorul Erasmus al României la Comisia Europeană, Laura Popa.

NAPOMUN 2012 se bucură de sprijinul mediului academic prin UBB, Academia Română prin Centrul de Studii Transilvane şi Biblioteca Centrală Universitară, precum şi pe cel al mediului diplomatic prin Clubul Român pentru Relaţii Externe, Diplomaţie şi Afaceri Europene.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite