Ştefan Vuza rămâne cel mai bogat clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Vuza, Horia Ciorcilă şi Valentin Nicola, cei mai bogaţi clujeni. Potrivit topului „Forbes 500 Miliardari", ediţia 2010, cel mai bogat clujean are o avere de peste 170 de milioane de euro.

Ştefan Vuza (170-175 milioane euro, locul 32), Horia Ciorcilă (75 milioane euro, locul 68) şi Valentin Nicola (60 milioane euro, locul 83) sunt cei mai avuţi trei clujeni.

Ştefan Vuza rămâne şi anul acesta cel mai bogat clujean, în ciuda crizei care i-a afectat afacerile, el fiind nevoit să rearanjeze portofoliul SCR (Serviciile Comerciale Române). „Toate societăţile din grup au fost restructurate, numărul de salariaţi coborând de la 7.000 la 3.000", a declarat pentru Forbes Vuza. După restructurare, toate firmele grupului înregistrează profit, cu excepţia Someş Dej, pentru care se caută un partener strategic.

Nici Horia Ciorcilă, al doilea cel mai bogat clujean, nu a avut un an grozav. Dimpotrivă, preşedintele Băncii Transilvania a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru manipularea pieţei de capital şi utilizarea de informaţii privilegiate în tranzacţiile realizate pe Bursă cu acţiunile băncii pe care o conduce. Ciorcilă a considerat acuzaţiile nefondate şi a spus că aşteaptă rezultatele anchetei care îi vor da dreptate.

În conservare

Valentin Nicola, ca şi prietenul şi partenerul său de afaceri Sorin Ghiţe şi-a conservat în acest an afacerile. Singura investiţie continuată a fost în mallul din Târgu Mureş, prin firma Matrix Investment (unde acesta deţine 42,5% din acţiuni). Practic, banii au fost alocaţi încă din 2009, din surse proprii, pentru extinderea acestui mall.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite