Cluj: Start la lucrările pentru stadion (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia noului stadion municipal din Cluj-Napoca a început oficial astăzi. Conform promisiunilor autorităţilor şi celor care vor efectua lucrările, arena va fi gata cel mai târziu pe 15 iulie 2011.

După ce au semnat contractul pentru ridicarea noii arene, reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cei ai firmelor care fac parte din consorţiul ce va ridica stadionul - ACI, Transilvania Construcţii, Dico & Ţigănaş, Grup 4 Instalaţii, Bogart Construct, DAS Engineering, Universitatea Tehnică şi Con A - s-au mutat pe amplasamentul vechiului stadion "Ion Moina", pentru a inaugura oficial lucrările.

“E momentul zero. De astăzi în doi ani, adică pe 15 iulie 2011, vom avea un nou stadion”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care a menţionat că reprezentanţii consorţiului condus de ACI Cluj au acceptat toate clauzele contractuale. “E un semn că şi ei îşi doresc să termine lucrarea cât mai repede”, a spus Tişe.

El a citit apoi un mesaj, pe care l-a “îngropat” în beton, într-o casetă de metal, în care au mai fost puse şi câteva bancnote.

VEZI AICI MESAJUL LUI ALIN TIŞE

Preşedintele Consiliului de Administraţie al ACI, Ioan Aşchilean, a menţionat că lucrările propriu-zise vor începe în aproximativ două săptămâni. “Până atunci se va lucra la planuri, la terminarea tuturor detaliilor contractuale. Oricum, în primele luni lucrarea va merge mai încet”, a spus el.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA INAUGURAREA LUCRĂRILOR LA NOUL STADION MUNICIPAL AL CLUJULUI

Citeşte şi
Ioan Aşchilean: „Am încercat să ne legăm numele de acest stadion"
Noul stadion va fi construit pe furiş
Sală Polivalentă la preţ dublu faţă de stadion
Noul stadion „Ion Moina", 99% clujean

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite