Cluj: Stadionul va fi gata la timp, promit autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Stadionul va fi gata la timp, promit autorităţile
Cluj: Stadionul va fi gata la timp, promit autorităţile

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi vicepreşedintele Radu Bica au verificat astăzi stadiul lucrărilor la viitoarea arenă sportivă a Clujului şi au precizat că arena va fi construită la termen. În momentul începerii lucrărilor, termenul-limită pentru finalizarea construcţiei a fost stabilit pentru 15 iulie 2011.

„Totul se desfăşoară în conformitate cu ritmul planificat. Suntem în grafic cu lucrările şi, din discuţiile cu constructorii, nu vom avea probleme din punctul de vedere al respectării termenelor. Trebuie să profităm din plin de această perioadă care ne permite să lucrăm, în aşa fel încât sosirea sezonului rece să ne găsească într-o fază cât mai avansată“, a precizat Tişe.

CITEŞTE ŞI
VIDEO Se ridică primii stâlpi ai celui mai mare stadion din Transilvania

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, a avut o întâlnire cu reprezentanţii noului diriginte de şantier, consorţiul clujean format din SC Cartel Bau, SC Ecotec Consulting SRL şi SC Aga Prodcom SRL, care va prelua de mâine dirigenţia de şantier. Aceasta a fost asigurată provizoriu, până azi, de către Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj, la stadion s-au efectuat următoarele lucrări:

Tribuna I
-    împrăştiere pietriş, nivelări, rectificări şi compactări în incinta terenului gazon
-    sunt betonate 25 de fundaţii izolate, grinzi de echilibrare
-    se efectuează săpături, umpluturi, cofrări şi armări în vederea turnării betonului
-    săpături pentru poziţionarea ţevilor de canalizare şi diferite lucrări de racordare
-    marcaje la noi poziţii de piloţi
-    măsurători topografice curente de verificare a cotelor

Tribuna II
-    sunt turnate 60 de fundaţii izolate şi 60 de cuzineţi
-    s-au turnat betoane în toate fundaţiile continue sub elevaţii
-    finalizare betonare la 17 câmpuri dintre axele incintei
-    umpluturi şi compactări la restul câmpurilor în vederea turnării betonului în pardoseli
-    montaj carcase armături pentru stâlpi
-    s-a montat cea de a treia macara care va deservi lucrările la această tribună
-    măsurători topografice curente de verificare a cotelor

Peluza I
-    sunt turnate 84 de blocuri de fundaţii izolate
-    turnare beton şi armare în diafragme
-    montare 39 de carcase de armături la stâlpi
-    sunt betonate 17 câmpuri de pardoseală şi 23 de grinzi de echilibrare

Peluza II
-    sunt betonate toate blocurile de fundaţii izolate
-    sunt finalizate hidroizolaţiile de sub stâlpi şi  fundaţii continue
-    sunt turnate toate grinzile de echilibrare
-    este betonată pardoseala la cota -3,89m
-    betonări stâlpi

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image



Adevarul Cluj | Create Your Badge

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite