Cluj: Spaţii verzi mutate din pix în raiul imobiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă organizaţii neguvernamentale din Cluj protestează faţă de schimbarea destinaţiei unor spaţii verzi din oraş. Asociaţiile semnatare au sesizat primăria că în proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG), mai multe spaţii verzi vor putea deveni spaţii pentru construcţii.

Printre semnatarele sesizării se află Clubul de Cicloturism Napoca, dar şi Fundaţia Părinţi Clujeni. În document sunt amintite patru astfel de spaţii care în proiectul noului PUG figurează cu alt regim decât cel de spaţiu verde.

Unul dintre acestea este spaţiul verde din apropierea supermarketului Profi din cartierul Zorilor, trecut în noul PUG, aflat în dezbaterea publică locală, ca „zonă mixtă cu regim de construire deschis, adiacentă principalelor artere de trafic“. „Propunerea noastră este ca acest spaţiu verde să fie amenajat ca parc, cu implicarea membrilor comunităţii,  dând astfel posibilitatea locuitorilor din cartierul Zorilor de a se bucura de singurul parc care ar putea să deservească acest cartier“, au scris asociaţiiile în sesizare.

Un alt loc la care se face referire este spaţiul verde de pe strada Slănic, unde există locuri de joacă amenajate, dar care în noul PUG este trecut ca „subzonă de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate situate în afara zonei centrale. Militanţii pentru păstrarea destinaţiei acestor spaţii verzi cer extinderea şi îmbunătăţirea locului de joacă, în urma consultării cu părinţii şi copiii din zonă.

Mesajul lor este acela de nemulţumire că nu au fost consultaţi cu privire la aceste spaţii, deşi, potrivit legii, toţi cei afectaţi de distrugerea unui spaţiu verde. „Toate aşa-zisele dezbateri publice pe care le-a organizat primăria au fost nişte consultări de formă, anunţate foarte din scurt şi puse la ore imposibile pentru cei care muncesc şi nu pot ajunge la ora respecitvă de la serviciu“, a declarat Radu Mititean, preşedintele Clubului de Ciclotuism Napoca.

7 metri pătraţi pe cap de locuitor

Unul dintre nemulţumiţii cu privire la cantitatea de spaţiu verde din oraş este arhitectul Vasile Mitrea. „Suntem la faza în care sunt cam 7 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, când ar trebui să fie cel puţin 22 de metri pătraţi“, a spus arhitectul.
Reprezentanţii primăriei spun că nu este totul bătut în cuie, pentru că proiectul încă se află în dezbatere publică. „Aceste cazuri se explică prin faptul că noul PUG are în vedere realităţile actuale din teren şi direcţia de dezvoltarea urbană spre care merge zona analizată“, explică Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Când vom avea PUG nou?
Ultimul Plan Urbanistic al oraşului a fost făcut în 1992. Acesta este, în continuare în vigoare, până la terminarea celui nou. În decembrie 2010, PUG-ul realizat de Planwerk şi UTCN trebuia finalizat, după 15 luni de când a fost început proiectul. „Cel puţin trei ani trebuie să gândeşti un PUG. Mi se pare puţin 15 luni“, a mai spus Vasile Mitrea. În acest moment, se află în dezbatere publică, iar apoi va intra pe ordinea de zi a Consiliului local până la începutul verii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite