Cluj: Sorin Dan Bucur a învins criza prin olărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Sorin Dan Bucur a învins criza prin olărit
Cluj: Sorin Dan Bucur a învins criza prin olărit

Meşterul a luat-o de la zero în tainele ceramicii, după ce a fost disponibilizat de la un depou unde era mecanic. În prezent este unul din cei mai apreciaţi olari din Transilvania.

S-a născut în judeţul Mureş, s-a stabilit în Dej, însă ultimii ani i-a petrecut în Cluj-Napoca şi prin nordul, vestul sau estul ţării. În urmă cu câţiva ani, compania la care lucra a recurs la restructurări, pierzându-şi astfel şi el locul de muncă. Şi-a luat inima în dinţi, s-a înscris la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca şi a început să confecţioneze obiecte din lut.

A început o nouă viaţă

Ceramica l-a atras de mic, însă niciodată nu realizase un obiect până acum şapte ani. „A fost o schimbare drastică. Eram paralel cu această meserie, dar mereu am fost fascinat de ceramică”, a spus Bucur.
Timpul a trecut greu, iar pasiunea sa nu trecea dincolo de graniţele unui hobby. După cinci ani, însă, şi-a dat seama că ar putea câştiga din ceea ce face. „Înainte mergeam la un atelier, nu aveam roata pe care realizez obiectele”, a mai spus acesta.

Artistul a început să câştige primii bani, după care a achiziţionat un cuptor electric. Nu produce în masă, ci realizează totul manual, la roată. „Prima dată a fost mai greu, am început cu vase decorative, dar lumea cerea căni şi ulcioare. Nu prea poţi păstra tradiţia. Dacă faci asta, dispari”, ne-a povestit ceramistul.
Sorin Bucur a început să meargă la târguri prin ţară, unde vinde ceea ce realizează, iar în Dej organizează voluntar cursuri de ceramică pentru copii.

Două sute de pahare pe zi

În cei şapte ani de practică, meşterul a învăţat pe de rost arta de a modela lutul, astfel încât a ajuns să realizeze, în prezent, două sute de pahare de ţuică pe zi, însă doar dacă există cerere.
Pe lângă paharele foarte îndrăgite de trecători, artistul mai realizează şi ulcioare, farfurii sau obiecte decorative. Culoarea le-o dă cu ajutorul unui pigment mai închis, însă de multe ori lutul este nuanţat direct în cuptor. „Procedeul e simplu. Cele care stau în cuptor mai sus ies mai deschise, iar cele care sunt aşezate mai jos se ard mai tare”, a explicat acesta.
Pe lângă olărit, Sorin Bucur mai realizează manual şi cercei sau brăţări din ceramică, cupru sau alamă pe care le expune, de asemenea, la târguri.

Interviu:

Contează lutul  cu care lucraţi?
S.B.: Contează destul de mult. Noi avem un procedeu prin care îl testăm. Facem o biluţă în mână, apoi o strângem cu degetele. Dacă aceasta crapă pe laturi înseamnă că lutul nu e de calitate.
La ce târguri aveţi cel mai mare succes?
S.B.: În Ardeal, cu siguranţă. Ardealuul e altfel. Întotdeauna un târg va fi foarte bun în zonele cu culturi diferite, în zone unde există şi români, şi saşi, şi maghiari. La noi oamenii sunt mai deschişi.

Profil:
S-a născut în comuna Râciu din judeţul Mureş, în 1969
Profesie: Ceramist
Studii: Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca
Familie: Căsătorit, are doi copii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite