Şlapi şi bocanci second-hand, la Casa Matei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Matei (foto: adevarul)
Casa Matei (foto: adevarul)

Casa Matei din Cluj-Napoca găzduieşte astăzi, de la ora 18.00, o expoziţie nonconformistă semnată Emilian Mocanu (24 de ani), doctorand al Universităţii de Artă şi Design (UAD) Cluj-Napoca. Evenimentul se desfăşoară în perioada 21 februarie - 2 martie şi se numeşte„Holy Ground".

În proiectul său expoziţional, tânărul artist spune că porneşte de la pasajul biblic în care Dumnezeu i se adresează lui Moise. „Şi Domnul a zis: «Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!»". Dumnezeu i-a cerut lui Moise să renunţe la „accesoriile" sale lumeşti, inutile, adică la încălţăminte. Tânărul artist a colindat magazinele de mâna a doua din Cluj şi a făcut rost de „materia primă" pentru expoziţia sa. „Ideea e mai veche. Am găsit un sponsor, o reţea de magazine second-hand, care m-a ajutat cu încălţămintea pentru expoziţie", a explicat Emilian Mocanu.

Tânărul artist spune că papucii sunt expuşi pe coridor, imediat după intrarea în Casa Matei, şi în faţa intrării în Sala Mare a Galeriei Casa Matei, blocând parţial accesul în sala de expoziţii. Lucrarea acestuia constă într-o aglomerare de perechi de încălţăminte, de şlapi, papuci, tenişi, adidaşi, pantofi, bocanci etc.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite