Sindicaliştii de la Transilvania Art vor scuze din partea lui Tompa Gabor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii au ieşit zilele trecute în stradă / Foto: Caius Raţiu
Sindicaliştii au ieşit zilele trecute în stradă / Foto: Caius Raţiu

După ce regizorul clujean Tompa Gabor a lansat declaraţii dure la adresa felului în care membrii Sindicatului Transilvania Art au ales să protesteze zilele trecute, artiştii sindicalişti i-au răspuns acestuia printr-o scrisoare deschisă.

Sindicaliştii au subliniat în documentul cu pricina faptul că s-au simţit jigniţi de afirmaţiile regizorului.

„Domnule Tompa Gabor, vă aducem la cunostinţă intenţia noastră, ca în cazul în care nu retractaţi public jignirile aduse celor peste 200 de membrii ai Sindicatului Transilvania Art (aproximativ 85 de procente din angajatii operei cu contract pe perioadă nedeterminată), să nu mai dorim colaborarea cu dvs. pentru finalizarea premierei cu opera «Don Giovanni» de Mozart”, se arată în încheierea scrisorii.

Tompa Gabor nu a putut fi contactat la ora redactării acestui articol.

Angajaţii Operei Naţionale Române au ieşit zilele trecute pe treptele instituţiei, unde au cântat „Corul robilor“, după care au cerut demisia directorului general Rareş Trifan. În urma protestului, finalizat printr-o grevă, primul spectacol care a avut de suferit este Don Giovanni, a cărui premieră trebuia să aibă loc în această seară, la opera clujeană.

Aceasta a fost amânată pe termen nelimitat, până la gasirea unei soluţii pentru punerea în funcţiune a centralei termice a clădirii. „Sindicaliştii se folosesc de orice motiv să nu lucreze. Pot să îi acuz de nesimţire, chiar dacă ar avea dreptate în revendicările lor“, a declarat Tompa Gabor, cel care regizează spectacolul Don Giovanni.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite