Sindicaliştii de la Nokia din Jucu au început negocierile pentru stabilirea plăţilor compensatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celor aproape 2.200 de angajaţi Nokia li s-au promis salarii compensatorii
Celor aproape 2.200 de angajaţi Nokia li s-au promis salarii compensatorii

Conducerile celor două sindicate de la fabrica Nokia din comuna Jucu au început negocierile cu reprezentanţii companiei pentru a stabili cuantumul compensaţiilor care urmează să fie acordate angajaţilor disponibilizaţi după închiderea fabricii.

Preşedintele Sindicatului "Nokia Metal", Valentin Ilcaş, a declarat că întâlnirea de luni este "una preliminară, de tatonare", în care se vor stabili viitoarele runde de negocieri până la sfârşitul acestei luni.

"Luni nu se finalizează negocierile, doar încep. Avem o primă întâlnire preliminară, de tatonare, cu conducerea Nokia pentru a stabili calendarul unor alte întâlniri şi negocieri. În cadrul acestor întâlniri trebuie să cădem de acord asupra nivelului pachetului de compensaţii care va fi acordat de Nokia angajaţilor care vor fi disponibilizaţi. Este un proces de negociere care va dura până la sfârşitul lunii octombrie. Noi încercăm să obţinem cât mai mult pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi", a spus Ilcaş.

El a afirmat că sindicaliştii aşteaptă să primească şi documente ale sindicaliştilor din Bochum din Germania care au negociat cu conducerea companiei nivelul pachetului compensator pentru angajaţii germani după închiderea fabricii de acolo.

Negocierile au început după ora 13.00, iar la ele participă liderii sindicatelor "Nokia Metal" şi "Liber Nokia", precum şi conducerea fabricii Nokia din Jucu.
Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite