Serenadele mediciniştilor au răsunat în Observator (VIDEO)
0Studenţii medicinişti din Cluj au sărbătorit terminarea facultăţii prin tradiţionalele serenade. Au lăsat halatele şi stetoscoapele, şi-au luat chitările şi au cântat despre anii de studenţie.
Serenedale tinerilor de la Medicină sunt cea mai frumoasă tradiţie a studenţilor. Aceştia se adună în campusurile studenţeşti din Observator şi Hasdeu, şi cântă versuri despre anii de studenţie, despre problemele lor, sau despre profesori, puse pe melodii cunoscute.
Tinerii merg la fiecare catedră pentru a le cânta profesorilor, iar apoi la căminele studenţeşti, unde cântă şi îşi cheamă prietenii la petrecere.
În acest sfârşit de săptămână, mediciniştii s-au strâns în complexul din Observator. În timpul cântărilor, aceştia au abordat cu umor problemele care-i aşteaptă după absolvire. "Stimaţi colegi, nu vă faceţi mari speranţe, oricum mulţi dintre noi vom fi medici de familie", a spus unul dintre studenţi.
Sursa video: YouTube