Stiri din Cluj-Napoca

„Secretele” suspendării statuii lui Matia Corvin

9 februarie 2010, 15:30 |  Autor: Radu Neag | 

Cuvinte cheie: matia corvin, piata unirii, cluj, suspendare, schela,

Grupul statuar a fost dezvelit în 1902, fiind realizat de sculptorul Fadrust Janos/ Foto: Vakarcs Lorand

Grupul statuar a fost dezvelit în 1902, fiind realizat de sculptorul Fadrust Janos/ Foto: Vakarcs Lorand

 

Monumentul ecvestru al regelui va fi suspendat în aer, pentru a se permite reabilitarea soclului. Un sistem de elevatoare hidraulice va ridica statuia-emblemă din centrul oraşului la câţiva centimetri deasupra postamentului din piatră. Intervenţia este programată pentru începutul săptămânii viitoare.

Citeşte şi Piaţa Unirii, inaugurată cu scandal

Iniţial, statuia ecvestră ar fi trebuit să fie înălţată deasupra soclului cu ajutorul schelei din lemn, construită de jur-împrejurul grupului statuar în urmă cu aproximativ doi ani. Măsura permite muncitorilor să reabiliteze soclul statuii. Experţii au descoperit, însă, în urma unor măsurători recente, că statuia e prea grea pentru a putea fi susţinută de o structură de lemn, motiv pentru care va fi instalată una din metal.

„Experţii maghiari care lucrează în parteneriat cu municipalitatea au descoperit, în urma unor măsurători mai detaliate, că picioarele calului sunt pline cu plumb. În planurile iniţiale, din 1902, nu era menţionat acest aspect, însă am descoperit că după instalarea statuii ecvestre pe soclu s-a trecut la turnarea plumbului, pentru a oferi acesteia stabilitate”, ne-a spus viceprimarul Laszlo Attila. Astfel, doar statuia ecvestră cântăreşte peste opt tone.

„S-au realizat o serie de analize şi expertize privind structura betonului din care este realizat soclul, precum şi situaţia infiltraţiilor de apă în structura de rezistenţă. Concluziile acestor expertize au dus la decizia ridicării temporare a statuii şi la decizia de a se restaura componentele grupului statuar în sit” a declarat viceprimarul.

Ieri au fost demarate săpăturile necesare pentru crearea unei fundaţii necesare pentru a fi instalate cei patru stâlpi ai structurii metalice. Potrivit viceprimarului, a fost nevoie de o descărcare arheologică pentru respectivele săpături. Din fericire nu s-a găsit niciun element arheologic necunoscut, altfel ar fi fost blocate lucrările. La începutul săptămânii viitoare, statuia ecvestră va fi ridicată la circa 15 centimetri deasupra soclului de patru elevatoare hidraulice, montate pe cei patru stâlpi metalici.

Structura metalică va fi acoperită, pentru a permite continuarea lucrărilor de restaurare în condiţii de siguranţă şi fără a afecta elementele grupului statuar. Statuia ecvestră va fi reabilitată „la înălţime” şi va sta suspendată circa patru luni, a estimat viceprimarul.

Marea deşurubare

Soclul va fi desfăcut în bucăţi, lucrare care necesită deşurubarea a peste opt sute de şuruburi în care au fost prinse. Acestea vor fi schimbate în totalitate. Noile plăci sunt sculptate la atelierele de cioplitori din Viştea, lucrare începută deja din luna noiembrie a anului trecut. De asemenea, vor fi refăcute şase elemente care au fost rupte, iar cinci vor fi turnate din nou, deoarece lipsesc. „Odată refăcut soclul, acesta va fi impregnat corespunzător împotriva intemperiilor, lucru care nu s-a întâmplat în trecut”, a conchis viceprimarul Laszlo Attila.

8 tone cântăreşte statuia ecvestră, din cauza plumbului turnat în picioarele calului, pentru stabilitate

Doi ani jumate pentru „şlefuirea” statuii

În data de 12 noiembrie 2008, s-a încheiat o convenţie între Municipiul Cluj-Napoca şi Ministerul Ungar al Educaţiei şi Culturii, având ca scop asigurarea surselor financiare pentru înfăptuirea restaurării monumentului. MEC Ungaria participă cu 400.000 euro, iar restul va fi asigurat de Municipiul Cluj-Napoca.

Firma sibiană Concefa SA a fost desemnată câştigătoare la licitaţia publică pentru reabilitarea statuii, contractul fiind semnat în 22 iulie 2009, pentru suma de 1,61 milioane de lei. Durata de execuţie a lucrării este de 12 luni.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole