Secretar de stat de la Agricultură către fermieri: „Dacă e aşa greu, faceţi altceva”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, s-a întâlnit azi cu fermierii din judeţul Cluj. Acesta i-a lăsat cu gura căscată pe cei prezenţi în sală când i-a recomandat unui fermier clujean să se apuce de "altceva”, după ce fermierul i-a explicat dificultăţile pe care le întâmpină şi a criticat lipsa de strategii a ministerului.

Câteva zeci de fermieri din judeţul Cluj au participat, azi, la întâlnirea cu Adrian Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru primi răspunsuri cu privire la problemele cu care se confruntă. Secretarul de Stat s-a arătat surprins, imediat după ce a ajuns  în amfiteatrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, de numărul mic de fermieri care au participat la întâlnire. 

Rădulescu a luat foc, după ce Dorel Secară, un crescător de bovine din comuna Borşa, i-a dat o explicaţie cu privire la numărul mic de fermieri care au acceptat să participe la dezbatere. „V-aţi pus întrebarea că de ce sunt atât de puţini fermieri. Vă spun eu, fiindcă şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului”, a spus Dorel Secară. Acesta a criticat apoi lipsa de strategii a Ministerului Agriculturii, care nu face „nimic, pentru sprijinirea ţăranilor”.

„Domnule secretar, vă descalificaţi”

„Vă mulţumiţi să ne înşiruiţi  o listă de subvenţii absolut derizorii, în condiţiile în care noi suntem pe aceeaşi piaţă cu fermierii din UE, unde sprijinul e substanţial. Faceţi politici pentru agricultură, de asta are nevoie ţara. Jumătate din pământ e nelucrat, satele sunt sărace lipite pământului, ţăranilor li s-a luat orice formă de a-şi putea valorifica produsele”, i-a spus fermierul.

Răspunsul acestuia i-a lăsat pe fermieri cu gura căscată. „Faci referire la subvenţiile din UE. Mă întreb, domnii din sală asta primesc aceleaşi salarii ca cei din Franţa? Dacă tot zici că e aşa greu, fă altceva”, a spus Adrian Rădulescu, pe un ton ridicat. Pe acelaşi ton i-a replicat şi fermierul spunându-i lui Rădulescu că „se descalifă prin această replică” şi că practică agricultura ca şi activitate comercială pentru că: „şi eu trebuie să trăiesc din ceva”. 

Statul nu e agent economic

Şi Aurora Gâscă, o ţărancă din comuna clujeană Mănăstireni i-a cerut sfaturi secretarului de stat cu privire la modul în care şi-ar putea vinde produsele. Acesta i-a răspuns că statul nu e „agent economic”. „Suntem obişnuiţi că cineva trebuie să ne dea, cineva trebuie să ne facă. Statul nu e agent economic şi nu poate interveni. Şi profitul şi pierderile vă aparţin”, a conchis Rădulescu.

Fermierii au mai fost interesaţi să afle de la reprezentantul Ministerului Agriculturii cum ar putea trece la agricultura ecologică, despre plata anumitor subvenţii, dar s-au plâns şi de diferenţa mare dintre preţul cu care valorifică laptele şi preţul la care este cumpărat pe piaţă de consumatori.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite